Prima pagină » Știri politice » Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural și să nu folosim epitete

Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural și să nu folosim epitete

Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural și să nu folosim epitete
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în debutrul CExN al PSD, la care presa a avut acces, că acordul pe care l-a semnat cu președintele Traian Băsescu conține o frază în care se arată că cei doi vor folosi persoana a doua plural și nu vor utiliza epitete sau comparații din regnul animal.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în debutrul CExN al PSD, la care presa a avut acces, că acordul pe care l-a semnat cu președintele Traian Băsescu conține o frază în care se arată că cei doi vor folosi persoana a doua plural și nu vor utiliza epitete sau comparații din regnul animal.

Colegilor le dau acum textul acordului de pace între președinte și prim-ministru. Presa o să fie foarte dezamăgită, că nu-i nimic acolo. Dumneavostră colegii mei, o să citiți doar o frază interesantă care spune că între președinte și prim-ministru trebuie să vorbim la persoana a doua plural, să nu folosim epitete, să nu folosim comparații din regnul animal”, a spus Ponta.

El a fost întrebat de Viorel Hrebenciuc dacă acordul nu are anexă. „Nu am anexă, ce anexe, iar începeți? Iar vă ia presa în serios, pe bune”, i-a replicat Ponta, râzând.

Ponta i-a spus lui Hrebenciuc că partidul s-a schimbat și că s-a făcut o negociere și fără acesta.

„Ei, vezi că se poate?”, a mai spus Hrebenciuc.

Premierul Victor Ponta a anunțat că a discutat cu președintele Traian Băsescu despre acordul semnat săptămâna trecută și că a convenit cu acesta ca documentul să fie prezentat public miercuri, după ce toate negocierile privind constituirea Guvernului vor fi încheiate.

„L-am întrebat pe președinte și mâine, după ce finalizăm toate discuțiile cu Guvernul, o să dau publicității acordul”, a spus Ponta la postul B1 TV.

El a relatat că întâlnirea cu șeful statului de săptămâna trecută a fost organizată într-un mod mai complex, după o serie de tatonări prin intermediari, de genul discuțiilor dintre „israelieni și palestinieni”, iar întrevederea a avut loc în final pentru a se evita un „război nuclear”.

Ponta a adăugat că Băsescu nu l-a anunțat că va înmâna documentul liderilor europeni și că va face acest gest în fața camerelor de luat vederi, dar că nu a fost deranjat de acest gest.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că premierul Victor Ponta va trebui să dea publicității „cât mai curând” textul acordului dintre acesta și președintele Traian Băsescu, menționând că, din punctul său de vedere, acest document nu ar fi trebuit semnat.

Președintele Traian Băsescu declara, recent, că este greu pentru un șef al statului să mai numească o dată premier un prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcție și a susținut demiterea sa.

„Nu știu dacă vă dați seama ce simte un președinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forța la suspendarea lui din funcție”, a spus Băsescu, la B1 TV, menționând că simte „dispreț”.

„Adică un om care crede că un președinte este o mașinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspirații înalte de bărbat de stat ca să numească în funcția de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată…e greu”, a mai explicat Băsescu.

În momentul în care i s-a spus că în politică trebuie să mai înghiți și câte o broască râioasă, el a replicat: „Da, dar nu trebuie să înghiți porci, o broscuță mai merge, dar un porc e greu de înghițit”.

Președintele mai spunea că Victor Ponta e ca „un pisicuț” atunci când vine la Palatul Cotroceni, afirmând totodată că aceasta este „mitoman”, „cum e Crin Antonescu bolnav de somn”.

„Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, «da, domnule președinte, da domnu’ președinte» și după ce iese și ajunge la Palatul Victoria sau ajunge … se vede cu un microfon în față vorbește cum vedeți. De aceea îl fac mincinos, de aceea îl fac mincinos și pentru ce a povestit despre CSAT, de aceea îl fac mincinos și pentru declarațiile pe care le dă pentru presa străină, pentru că are nevoie de imaginea mea externă și spune «coabitez, am învățat din lecția verii, nu știu ce…», iar acasă face ce face”, susținea Băsescu.

„El e mitoman, e bolnav din punctul ăsta de vedere, cum e Crin Antonescu bolnav de somn, omul ăsta e bolnav de minciună. E mitoman”, adăuga el.