Ponta: Antonescu a știut dinainte despre numirea lui Kovesi la DNA, dar și despre pactul de coabitare. Ce miniștri USL „au lucrat pe text”

Publicat: 23 02. 2014, 21:23
Actualizat: 07 05. 2019, 04:46

Premierul Victor Ponta confirmă scenariul recent avansat de liderului PC, Daniel Constantin, potrivit căruia Crin Antonesu cu a fost la curent cu negocierile cu președintele Traian Băsescu în decembrie 2012 pentru un pact de coabitare, chiar dacă ulterior l-a criticat. „Sigur că eu i-am spus lui Crin Antonescu înainte și sigur că am lucrat pe text. Au fost mai multe variante la care au lucrat Liviu Dragnea și Radu Stroe. Pe urmă m-a lăsat doar pe mine, dar am spus că va candida la președinție… Am spus că iau eu criticile, domnul Antonescu candidează, am vrut să îl protejez”, a spus Ponta, într-un interviu la Antena 3.

Premierul susține că un episod similar a fost acela al numirii Laurei Kovesi la DNA, în aprilie 2013, cu toate că ulterior în spațiul public s-a consumat ceea ce s-a numit prima criză a USL. „Această discuție am avut-o cu domnul Antonescu. Pe urmă mi-am luat-o tot eu”, a aadăugat Ponta.