Ponta anunță că îi va cere lui Barroso ținte clare pe MCV: Nu pot atinge ținte generale, în mișcare
Premierul Victor Ponta a anunțat că va trimite președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte și ținte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), asumate de CE, arătând că nu poate îndeplini „ținte generale și în mișcare”.
„Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiției și intenționez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa președintelui Comisiei Europene și secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care vroiau să mă critice spuneau că am acceptat «dictatul Bruxelles-ului». Eu cred că și pentru MCV dacă avem niște puncte concrete și ținte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană și de Secretariatul General, în ceea ce mă privește există toată detemrinarea să le atingem”, a spus Ponta.
El a adăugat că nu poate atinge „ținte generale și în mișcare”.