Ponta anunță o nouă majorare a salariului minim. La cât ar putea ajunge la 1 ianuarie 2017
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, că vrea ca salariul minim să ajungă la 1 ianuarie 2017 la 1400 lei.
„În ceea ce privește salariul minim, urmăm toate procedurile, pot doar să vă dau niște date neoficiale, vă rog să le luați ca nefiind bătute în cuie, dar în strategia noastră ar urma să mergem tot în pași semestriali așa cum am mers și până acum pentru că se pare că au fost mai simplu de absorbit și de către sectorul public și de către sectorul privat pentru că se aplică la toată lumea. La 1 ianuarie 2016 avem bătut în cuie, adoptat, sigur va fi 1200 lei și ne-am dori la 1 iulie, 1300, la 1 ianuarie 2017, 1400, salariul minim pe economie”, a declarat premierul Victor Ponta la ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. (Alice Drăghici, Mediafax)