Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că magistrații Curții Constituționale condiționează, sub rezerva neconstituționalității, aplicarea ordonanței privind recuperarea banilor dați de cabinetul Ungureanu primăriilor, chiar dacă actul normativ este identic cu unul adoptat guvernul Boc în 2008, care a fost declarat constituțional în urma judecării a nu mai puțin de trei contestații.
El a arătat că nu se permite recuperarea banilor doar în cazul acelor primării cu datorii la cheltuieli curente și de capital sau care trebuie să finanțeze proiecte UE.
El a arătat că judecătorii Curții Constituționale nu permit recuperarea banilor doar în cazul acelor primării cu datorii la cheltuieli curente și de capital sau care trebuie să finanțeze proiecte UE.
Ponta a calificat decizia Curții ca „un prim incident”, adăugând că în cazul a jumătate dintre primării fondurile s-au acordat ilegal.
„În cazul Guvernului Ponta, Curtea Constituțională nu mai este la fel de consecventă. Dacă ar fi fost vorba tot de Guvernul Boc, probabil că rămânea consecventă. Nouă ne spune că este constituțional, dar nu mai putem lua înapoi toți banii necheltuiți, ci doar anumiți bani. Sper să fie doar un accident de parcurs, nu o politică a celor de la Curtea Constituțională”, a spus Ponta.
Potrivit premierului, din totalul celor 1.657 de primării care au primit bani de la Guvernul Ungureanu, un număr de 810 nu înregistrează „niciun leu datorie” și nici nu necesită cofinanțarea unor proiecte UE.
„La cele 810 primării putem lua toți banii înapoi fără niciun fel de problemă, rămâne să explice fostul Guvern de ce a dat bani la 810 primării PDL și UDMR care nu aveau niciun fel de datorie înregistrată și niciun program european care să fie cofinanțat. Erau clar bani de campanie electorală și, din fericire, Curtea Constituțională, așa neprietenoasă cum este cu noul Guvern, nu mi-a zis că nu am voie să iau înapoi acești bani”, a spus Ponta.
El a precizat că există și cazuri aflate în verificare, în care unele primării au încasat de la fostul Executiv de cinci ori mai mult decât valoarea datoriilor.
Ponta s-a răfuit nu doar cu cei de la Curtea Constituțională, ci și cu Avocatul Poporului, cel care a formulat contestația la CCR.
„Văd că Avocatul Poporului a sesizat CCR, Sper că nu s-a confundat poporul cu primarii PDL. Dacă în opțiunea Avocatului Poporului aceste noțiuni se confundă, cred că este o greșeală pe care ar trebui să și-o asume. Rolul unei instituții fundamentale este de a apăra populația și drepturile fiecăruia dintre noi și nu de a-și plăti datoriile politice față de cei care l-au numit în funcție”, a spus Ponta.
Ce spune premierul despre cazul Grăjdan
Referindu-se la cazul Grăjdan, Ponta a spus acesta și-a încălcat atribuțiile, motiv pentru care l-am eliberat din funcție. El a calificat atacurile PDL pe această temă drept „iresponsabile”. „Iresponsabilitatea și isteria nu ne pot ajuta. Atacurile iresponsabile și isterice arată că e po mare parte a Românie care vrea să meargă înainte și o mică parte frustrată care dorește să fie rău României. Eu nu mă cobor la acest nivel de a face politică”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta susține o declarațieție de presă, la ora 14.30. Gândul transmite LIVE TEXT