„Domnul Condrea nu va mai putea da declarații la Parchet ca să spună cine, timp de zece ani, l-a sprijinit în activitatea sa, e singura certitudine pe care o avem astăzi”, a spus Victor Ponta.
Fostul premier a comentat că „a fost nevoie să moară oameni”, ca o ironie la adresa președintelui Iohannis, care spunea același lucru în noiembrie, în urma tragediei de la Colectiv. Ponta a arătat că șeful statului a făcut un „efort intens” să mușamalizeze cazul Hexi Pharma care era un caz de corupție la cel mai înalt nivel.
„Am folosit o frază celebră: ‘a fost nevoie să moară oameni’, da? Pentru domnul Iohannis a fost nevoie să moară oameni ca să aibă guvernul său. Eu zic acum că uite, a fost nevoie să moară domnul Condrea, ca să fie siguri că nu va mai da declarații vreodată. La fel înțeleg că în noiembrie corupția ucidea. Acum dacă ați văzut, domnul Iohannis a făcut un efort intens de a mușamaliza această afacere, care e o afacere de mare corupție întinsă pe foarte mulți ani”, a declarat fostul prim-ministru.
Întrebat despre dovezile pe care le are în susținerea acestor afirmații, Ponta a comentat că e în aceeași situație în care se afla și Iohannis după Colectiv și că are aceleași date. „Am exact dovezile pe care le-a avut dl Iohannis în noiembrie când a știut el ce s-a înt la Colectiv înainte să facă cineva vreo cercetare. Vă va detalia domnul Iohannis care se va informa și va fi informat”, a conchis fostul premier.