Ponta: Băsescu nu mi-a dat mandat, se duce la Consiliul European să-mi facă mie în ciudă
Premierul Ponta a dezvăluit că i-a cerut președintelui Băsescu mandat de participare la Consiliul European, dar a fost refuzat. În schimb, premierul a transmis conducerii Senatului o informare în care precizează că președintele Traian Băsescu nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European și nici nu a prezentat Executivului poziția sa.
Ponta a ținut să precizeze că temele de la Consiliul European țin „100%” de Guvern, dar președintele nu a dorit să-i dea mandat.
„I-am cerut mandat de reprezentare, dar nu cred că este o surpriză faptul că nu l-a acordat. Președintele nu a cerut Guvernului vreun punct de vedere. Așa că eu doar am informat Parlamentul pentru că aveam o obligație legală că nu am nu știu ce va spune președintele despre exercițiul bugetar, despre energie, despre competitivitate, chiar nu știu ce va spune. Nu mi-a dat niciun răspuns, dar este deja înscris domnia sa”, a declarat Ponta.
El a adăugat că se poate vorbi despre un conflict interinstituțional, dar că nu are rost să declanșeze acum un conflict.
„Aflu și eu de la alți premieri ce s-a discutat acolo. Eu, în general, aflu de la prietenii mei premieri ce se discută în CE. Președintele oricum ce zice acolo, nu poate să zică, pentru că trebuie aplicat de guvern. Președintele se duce și el să-mi facă mie în ciudă, eu acum ce să fac să ne certăm la Curtea Constituțională? Cred că din noiembrie se va aplica cu bunăvoință decizia CCR care spune foarte clar că președintele poate da mandat premierului”, a subliniat Ponta.
Întrebat ce se va schimba după luna noiembrie, în condițiile în care Constituția rămâne neschimbată, Ponta a precizat că după luna noiembrie „ va fi pace și liniște între președinte și primul-ministru”.