Prima pagină » Știri politice » Ponta către Silaghi: „Domnule ministru al Transporturilor, ați fost norocos până acum”

Ponta către Silaghi: „Domnule ministru al Transporturilor, ați fost norocos până acum”

Ponta către Silaghi:
Premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să se asigure că totul este pregătit pentru intervenție în caz de ninsori abundente și i-a spus că a fost "norocos" că nu a nins până la această dată, primind asigurări din partea ministrului că au fost luate măsurile necesare.

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să se asigure că totul este pregătit pentru intervenție în caz de ninsori abundente și i-a spus că a fost „norocos” că nu a nins până la această dată, primind asigurări din partea ministrului că au fost luate măsurile necesare.

Solicitarea a fost adresată la începutul ședinței de guvern, iar Ponta l-a atenționat pe ministru că va verifica situația încă o dată, împreună cu prefecții și reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale.

„Domnule ministru al Transporturilor, ați fost norocos până acum, nu a nins (…) Nu știu dacă ninge sau nu ninge, dar eu vreau să fim pregătiți. Oamenii așteaptă de la noi asta, să pregătim, după care facem campanie electorală”, i-a spus Ponta lui Silaghi.

Ministrul l-a informat că, marți, a fost efectuată o nouă analiză pe această temă cu reprezentanții Ministerului de Interne, premierul arătând însă că este cu atât mai bine dacă se verifică de zece ori.

 

 

Citește și