Prima pagină » Știri politice » Ponta: Cel care se nu se ocupă de campanie, ci de cine îmi ia mie locul în PSD, va pleca din partid

Ponta: Cel care se nu se ocupă de campanie, ci de cine îmi ia mie locul în PSD, va pleca din partid

Ponta: Cel care se nu se ocupă de campanie, ci de cine îmi ia mie locul în PSD, va pleca din partid
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Orăștie, după ședința informală a CExN, că, potrivit discuțiilor din reuniune, social-democratul care, în loc să se ocupe de campania pentru prezidențiale, se va ocupa de cine îi va lua locul la conducerea partidului va pleca din partid.

Întrebat cine îi va lua locul la președinția PSD, Ponta a răspuns: „Ei, uite asta am discutat cu colegii mei și am spus că cel care până pe 16 noiembrie, în loc să se ocupe de campania prezidențială, se ocupă de cine îmi ia mie locul, va pleca din partid a doua zi când aflăm acest lucru”.

El a arătat că aceasta reprezintă „o înțelegere” a tuturor celor care au participat la reuniunea de la Orăștie.

„Am trecut cei mai mulți dintre noi prin perioada și 2004 și 2009. Când unii erau în campanie, alții împărșeau pielea ursului din pădure. Or, dacă vreți, cea mai importantă discuție de azi a fost exact aceasta, și anume «Stimați colegi, toată lumea trage în campanie, dacă câștigăm funcția de președinte, atunci discutăm de pe 17 de cine va fi președintele partidului»”, a spus Ponta.

El a arătat că social-democrații pot pierde alegerile dacă se concenrează pe o bătălie fără obiect. „Putem să pierdem dacă în loc să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem ne concentrăm pe o bătălie care nu are obiect”, a mai spus Ponta.

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăștie, că social-democrații cu care a discutat în cadrul ședinței informale a CExN doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidențiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.

Întrebat dacă social-democrații vor ca Victor Ponta să-și anunțe candidatura la prezidențiale, Dragnea a răspuns: „Nu e nicio noutate faptul că colegii doresc lucrul ăsta”.