Prima pagină » Știri politice » Ponta confirmă că preia interimatul la Finanțe

Ponta confirmă că preia interimatul la Finanțe

Ponta confirmă că preia interimatul la Finanțe
Premierul Victor Ponta a anunțat că va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finanțelor până miercuri, confirmând astfel informațiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Agenția MEDIAFAX a anunțat anterior, citând surse oficiale, că premierul Victor Ponta ia în calcul să asigure interimatul la Ministerul Finanțelor până miercuri, când Guvernul va adopta proiectele privind noul Cod Fiscal și cel al Codului de Procedură Fiscală, urmând să aibă o discuție pe această temă cu președintele Klaus Iohannis.

„Varianta luată în calcul este ca premierul să preia interimatul la Ministerul Finanțelor, nu neapărat pentru 45 de zile, cât este termenul legal, ci în principal până miercuri, când va fi adoptat Codul Fiscal”, au arătat sursele.

Surse politice au declarat totodată agenției MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a avut discuții individuale cu Viorel Ștefan, președintele comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, cu Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, și cu Cristian Socol, consilierul său economic, cărora le-a propus postul de ministru al Finanțelor, dar aceștia au refuzat.

La începutul săptămânii, Ponta declara că are trei variante de posibili miniștri, dar că nu știe cine vrea să fie „kamikaze” la conducerea Finanțelor.

Premierul a anunțat că, vineri seara, va merge la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre „relațiile instituționale legate de demisia ministrului de Finanțe”, precum și despre alte probleme care trebuie rezolvate în perioada următoare.

Și Administrația Prezidențială a anunțat, vineri, că președintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, după întoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discuție privind numirea unui nou ministru de Finanțe.

Joi, premierul Victor Ponta a anunțat că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanțelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Duminică, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată