Ponta: Cred că acciza majorată la carburanți rămâne să se aplice din aprilie

Ponta: Cred că acciza majorată la carburanți rămâne să se aplice din aprilie
Publicat: 13/01/2014, 09:50
Actualizat: 26/03/2019, 19:45

Premierul Victor Ponta consideră că acciza la carburanți va trebui majorată din luna aprilie, deoarece, dacă amânarea acestei creșteri va afecta negativ bugetul, Guvernul va fi obligat să renunțe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuției de asigurări sociale.

„Cred că rămâne să se aplice de la 1 aprilie, pentru că, dacă nu se aplică, atunci trebuie să renunțăm la altceva, la reducerea CAS (…) Cred că e o soluție care afectează pe destul de puțini oameni și pe care o putem folosi pentru a face bine în sănătate, educație, autostrăzi”, a spus Ponta la Antena 3.

Anul trecut, președintele Traian Băsescu a anunțat în câteva rânduri că nu va promulga Legea bugetului de stat dacă acciza la carburant va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând însă că negociază cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, și aplicarea acesteia doar la benzină.

Ulterior, după o discuție cu președintele Băsescu, premierul a anunțat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei și la benzină, nu doar la motorină, iar șeful statului a precizat că în aceste condiții poate promulga bugetul pe acest an.

Ponta a arătat că efectul amânării majorării accizelor la carburanți va fi analizat după primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decât prin rectificare care poate fi efectuată numai în semestrul II, rectificare bugetară care, în aceste condiții, poate fi negativă.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Horoscop 2025 pentru fiecare zodie. Ce nativi își vor schimba complet viețile anul viitor
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
România a pierdut o mare și îndrăgită actriță. Era supranumită Sufletul teatrului
Luna nouă din decembrie. Schimbări spectaculoase în viața acestor trei zodii
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO