Prima pagină » Știri politice » Ponta: Dacă viitorul președinte va fi de centru-stânga, premierul obligatoriu să fie centru-dreapta

Ponta: Dacă viitorul președinte va fi de centru-stânga, premierul obligatoriu să fie centru-dreapta

Ponta: Dacă viitorul președinte va fi de centru-stânga, premierul obligatoriu să fie centru-dreapta
El a arătat că Tăriceanu poate ocupa postul de președinte al Senatului.

„Dacă viitorul președinte va fi de centru-stânga, social-democrat sau de profil, cum îl consider eu pe Sorin Oprescu un om de centru-stânga, atunci obligatoriu trebuie să existe în conducerea Guvernului, adică premier, un om de centru-dreapta”, a spus Ponta la România TV, argumentând că viziunea sa este să existe un dialog la nivelul societății după dispariția „regimului Băsescu”.

Ponta a adăugat că, dacă el ar fi președinte, premierul nu ar fi din partea PSD și că, bazat pe același argument, la conducerea Senatului ar trebui să fie o persoană de centru-dreapta, în condițiile în care la șefia Camerei Deputaților este deținută de PSD.

El a arătat că Tăriceanu poate ocupa postul de președinte al Senatului.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că senatorul Mircea Geoană și cu el sunt cei care pot candida cu șanse la Președinție din partea PSD, arătând că șanse au și Mugur Isărescu, Sorin Oprescu și Călin Popescu Tăriceanu, care ar putea fi susținuți de PSD, dacă vor sta bine în sondaje.

„Cu candidatura, lucrurile din puctul meu de vedere sunt destul de clare. Prima opțiune este refacerea USL și un candidat comun alături de liberali. Dacă nu există această variantă și nu va fi din cauza noastră, atunci a doua variantă este aceea de a sprijini unul din candidații care sunt doriți de poporul român, nu de PSD sau PC sau UNPR și aici lista deja e foarte scurtă: Mugur Isărescu, dacă va dori să candideze, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu și de la noi din partid, atât cât mă uit, domnul Geoană și cu mine suntem cei care putem candida cu șanse”, a spus Ponta.

El a precizat că PSD va decide pe cine susține sau sprijină la prezidențiale după 25 mai, data europarlamentarelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani