Guvernul va aloca autorităților locale, din fondurile restituite de către ministere, 87 milioane lei pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități, reprezentând toți banii necesari acestei categorii, a anunțat premierul Ponta, adăugând că, „cinstit”, probabil că banii trebuiau alocați de primari.
„Din tot ce ați mai dat înapoi de la ministere reușim să dăm toți banii pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități. Trebuie să știe toți primarii și președinții de consilii județene că astăzi primesc toți banii. Unii probabil că trebuiau să-i pună ei, ca să fim cinstiți, dar dacă nu îi au, nu trebuie să se răsfrângă asupra celor care au cea mai mare nevoie de bani în această perioadă”, a spus Ponta miniștrilor, în edința de guvern.
El a precizat că banii vor fi alocați până de Sărbători.