Ponta de 1 Decembrie: Guvernul nu se va lăsa tulburat de scandal și de conflicte interne inutile
Guvernul își va face treaba și nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile, indiferent de diversele provocări, reparând multe dintre nedreptățile anilor trecuți, afirmă premierul Victor Ponta într-un mesaj de 1 Decembrie în care pledează și pentru unitate și solidaritate.
„Astăzi, de 1 decembrie, imi doresc să avem înțelepciunea celor care, la 1918, au înțeles cât de important este să fim solidari, să fim uniți într-o singură națiune. Îmi doresc să privim spre viitor, să depășim ura și dezbinarea, și să construim împreună proiectul de țară care să ne unească, să ne mobilizeze și să ne facă din nou să fim mândri de România. Acum este momentul să construim ceea ce ne dorim de atâția ani: o Românie Puternică, cu instituții eficiente, cu o economie funcționala și o societate dreaptă și echitabilă. Este ceea ce, în urmă cu 95 de ani, își doreau și înaintașii noștri să fondeze și să lase urmașilor lor”, afirmă Ponta.
El susține că există toate motivele pentru ca românii să fie mândri de prezent, de locul în care au ajuns azi, arătând că trebuie să fie mândri de toți cei care au ridicat drapelul României în lume, performeri, sportivi cu mari performanțe, cercetători sau inventatori, elevi și studenți olimpici, medaliați la competiții externe sau artiști premiați, ca și de toți acei români care, sub anonimat, își fac datoria zilnic pentru țară, fără să apară în presă – militari, medici, pompieri, polițiști sau profesori.
„Trebuie să fim mândri de faptul că statul român începe să fie din nou eficient și puternic. Astăzi avem creștere economică după ani de austeritate; reparăm multe din nedreptățile anilor trecuți; mărim salarii și pensii, plătim datorii, suntem mai corecți cu partenerii statului; scoatem țara din izolare și lucrăm la noi proiecte mari – independența energetică, afirmarea unor domenii cheie, precum agricultura, industrie auto și IT sau dezvoltarea infrastructurii”, adaugă șeful Guvernului.
El arată în același timp că românii trebuie să fie mândri că parcursul în Europa și pe plan internațional devine unul tot mai solid, acest an marcând, în opinia sa, începerea unui amplu proces de reafirmare a poziției în lume, un proces prin care România își regăsește punțile de legătură cu Europa, SUA „și cu alți prieteni istorici din toate colțurile lumii”.
El are și un un mesaj special, arătând că românii trebuie să fie mândri că frații din Republica Moldova urmează același parcurs, spre Europa, toți acești pași ducând către momentul în care vor fi sărbătoriți 100 de ani de când România este unită.
La 95 de ani de la Marea Unire, Ponta consideră că există datoria de a înainta pe calea unității, a construcției, a unei societăți demne și puternice, de a privi spre viitor pentru a da noilor generații un nou proiect, un nou sens, o nouă speranță.
„Să ne propunem ca în următorii ani să continuăm pe acest drum, un drum pe care îl privesc cu speranță, pentru ca avem suficiente motive sa fim optimiști și încrezători în forțele noastre. Indiferent de diversele provocări, Guvernul României își va face treaba și nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile. Avem datoria să înaintam pe un drum al unității, al construcției, al unei societăți demne și puternice. Încă mai sunt multe de făcut, dar sunt convins că putem privi cu mândrie spre viitor, într-o Românie puternică, o Românie ce-și respectă cetățenii și le oferă un nivel de trai mai bun”, afirmă premierul.
El conchide spunând din nou că mesajul pe care îl transmite tuturor românilor este unul de unitate, într-o zi în care românii trebuie să fie mândri de trecut, de prezent și de ce pot deveni.