Prima pagină » Știri politice » Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsați-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireșica

Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsați-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireșica

Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsați-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireșica
Premierul Victor Ponta a refuzat să nominalizeze, cum ceruse președintele, cele 3 contracte de privatizare despre care susținea că au fost avizate de CSAT, el afirmând că despre "lucruri serioase" nu se vorbește la plajă sau la raliu și adăugând: "Lăsați-l pe Băsescu că e la plajă sau la Cireșica".

Premierul Victor Ponta a refuzat să nominalizeze, cum ceruse președintele, cele 3 contracte de privatizare despre care susținea că au fost avizate de CSAT, el afirmând că despre „lucruri serioase” nu se vorbește la plajă sau la raliu și adăugând: „Lăsați-l pe Băsescu că e la plajă sau la Cireșica”.

Întrebat, vineri, înainte de a porni pe traseul Raliului Sibiului, care sunt cele 3 contracte de privatizare despre care susține că au fost avizate de către CSAT, Ponta a răspuns: „Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase”.

„Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase, nu de pe plajă. Lăsați-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireșica”, a răspuns premierul, citat de coresponentul MEDIAFAX.

Când i s-a spus că președintele Traian Băsescu solicită lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a răspuns: „Nu mă interesează ce face domnul președinte pe plajă”.

Jurnaliștii au insistat cu întrebări referitoare la cele 3 contracte de privatizare, dar premierul a răspuns: „Până luni, stați liniștiți. Sau mergeți la plajă”, adăugând că discuțiile se poartă „în locuri oficiale”.

„Dacă mă credeți, bine, dacă nu …despre lucruri serioase, de serviciu, vorbim la serviciu. Repet, din punctul meu de vedere, lucruri serioase nu se discută nici la raliu, nici pe plajă”, a declarat premierul.

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitației, preciza purtătorul de cuvânt al șefului statului, anunțând că președintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Bogdan Oprea afirma, „referitor la declarațiile ministrului interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie, la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare”, că „CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație”.

„De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, acest lucru neintrând în atribuțiile CSAT. Președintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT”, afirma Oprea.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariații și compania Oltchim și economia națională”.

„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-și asume responsabilitatea care decurge din funcțiile pe care le îndeplinește în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfășurat până în prezent este un succes, domnul președinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariații și compania Oltchim și economia națională”, preciza Oprea.

Citește și