Ponta, despre coșul cu trandafiri de la Băsescu: Florile sunt pentru doamne, Daciana se va bucura
Întrebat dacă a primit de la Administrația Prezidențială un coș cu trandafiri, Ponta a precizat: „E posibil. Nu știu acest lucru. Am fost aici, după cum știți (la Palatul Parlamentului, n.r.). O să mă întorc la birou și o să verific”.
El a spus că florile sunt pentru doamne. „În general, cred că totuși florile sunt mai degrabă pentru doamne și sunt convins că Daciana se va bucura dacă-i duc florile domnului președinte”, a adăugat Ponta.
El a mai spus că și-a sărbătorit ziua de naștere prin muncă, având o serie de întâlniri programate. „După cum ați văzut, ca să revenim la formulele de dinainte de 1989, am sărbătorit prin muncă. Sigur, nu se va întâmpla acest lucru undeva după ora 17.00. Până atunci – erau întâlniri programate și era normal să particip”, a mai spus Ponta.
Președintele Traian Băsescu i-a transmis premierului Victor Ponta, care împlinește 40 ani, un coș cu flori însoțit de cartea sa de vizită, gestul fiind unul de protocol care a mai fost efectuat de fiecare dată în cazul foștilor premieri din mandatul președintelui, au declarat surse oficiale.