Ponta, despre neacordarea de premii olimpicilor: „E o ordonanță dată de Guvernul Boc. O vom rezolva”

Publicat: 15 08. 2012, 16:12
Actualizat: 31 07. 2014, 15:40

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Putna, unde participă la slujba cu ocazia de hramul mănăstirii, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii români, că situația este cauzată de o ordonanță „de pe vremea Guvernului Boc”, adăugând: „O vom rezolva”.

„Este o ordonanță dată de pe vremea Guvernului Boc, ca multe alte ordonanțe, pe care o vom rezolva”, a spus Victor Ponta, care participă alături de soția sa, Daciana, la sluba de la Mănăstirea Putna.

Potrivit Gândul, 142 de elevi și liceeni care au reprezentat România în 2011 la olimpiade internaționale au fost medaliați cu aur, argint, bronz sau recompensați cu mențiuni, astfel că merită recompense financiare din partea statului, conform legii. Aceștia nu au primit însă niciun ban, întrucât o ordonanță emisă în timpul Guvernului Boc anula orice premiere.

Profesorul Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor din lotul internațional de Matematică, a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta și președintelui Crin Antonescu, în care se declară „umilit” și „revoltat” dea ceastă situație, „în numele zecilor de generații de elevi matematicieni de excelență ce, fără publicitate, au făcut în ultimele decenii un lobby imens pentru României”, conform Gândul.

De altfel, unul dintre tinerii care au participat la olimpiadele internaționale, Tudor Giurgică Tiron premiat cu aur la Olimpiada Internațională de Fizică, a afirmat că este prima dată de când el este olimpic când nu se premiază elevii. „Era o tradiție de acum ca Ministerul Educației să-și premieze olimpicii, indiferent de ce Guvern era la putere. S-a spus că o să se țină premierea la mijlocul lui iulie, dar cu câteva zile înainte s-a anulat. Nu știm de ce nu s-a mai ținut, dar umblă zvonul că din cauza referendumului”, afirmă Tudor Giurgică Tiron.