Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles pentru reuniunea PES premergătoare Consiliului European, a anunțat că a discutat cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, dar și cu președintele Traian Băsescu, precizând că susține în continuare că șeful statului trebuie să apere interesele țării
El a precizat că a discutat cu președintele despre ultimele noutăți și propuneri formulate la nivelul UE privind bugetul comunitar pentru perioada 2014-2020 și a precizat că își menține punctul de vedere, în sensul că șeful statului trebuie să aibă o atitudine clară și fermă, „nu rigidă”, de apărare a intereselor legitime ale României.
„A fost o discuție nepublică în care ne-am informat reciproc asupra a ceea a discutat președintele cu van Rompuy și ce urma să discut eu aici cu președintele Hollande și cu alți prim-miniștri (…) Îl sprijin pe președintele Băsescu să aibă o atitudine clară, nu rigidă, dar o atitudine fermă și de de apărare a intereselor legitime ale României referitoare la politica agricolă comună și la politica de coeziune”, a spus Ponta.
Premierul a apreciat că președintele poate negocia mai bine având în spate o poziție fermă a Guvernului și Parlamentului și a precizat din nou că opinia acestor două instituții este ca o reducere prea mare din fondurile destinate României să nu fie acceptată.