Ponta, despre negocierile pentru colegii în USL: E o paritate cu mici reglaje
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri seară, după întâlnirea liderilor USL de la Murighiol, că negocierea colegiilor pentru alegerile din toamnă reprezintă „o paritate cu mici reglaje”.
Potrivit lui Ponta, așa cum s-a întâmplat și la locale, și la parlamentare PSD va avea mai mulți parlamentari decât are acum, iar PNL de asemenea va avea mai mulți parlamentari.
Ponta a anunțat că dorește să sprijine și prezența în Parlament a unor reprezentanți ai partidelor de tip ecologist, precum Mișcarea Verzilor, Partidul Verde, inclusiv Partidul Ecologist, dacă se vor purta discuții, fiind „un obiectiv” anunțat de PSD.
Președintele PSD a ținut să precizeze că locurile pentru ecologiști vor fi date din cota PSD și că se dorește și să existe o reprezentare a tuturor grurpurilor mari din Parlamentul European.
Pe lângă principiul parității, s-a ținut cont în negocieri și de „realitățile locale”, a mai spus Ponta.
La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că s-a ținut cont de principiul parității între PSD și PNL, mai apoi negocierile continuând la nivelul alianțelor dintre cele două partide cu alte formațiuni, respectiv alianța PNL cu PC și cea a PSD cu UNPR.
„Punând toate aceste criterii și, înainte de toate, a șansei de succes, probabil că vom încheia aceste lucruri”, a arătat Antonescu, precizând că cei doi lideri de partid nu au fost implicați în această negociere, existând echipe de negociere din amblele părți, care au lucrat în ultima perioadă pentru finalizarea colegiilor și „au făcut o treabă foarte bună”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a mai declarat că USL a discutat în cadrul întâlnirii din Deltă despre pregătirea campaniei electorale și a anunțat că se dorește ca în cursul serii să se finalizeze ultimele detalii din negocierea privitoare la împărțirea candidaturilor.
„Dacă vom reuși acest lucru, mâine (sâmbătă, n.r.) ele vor fi și votate în forurile politice ale partidelor”, a mai spus Antonescu.
Membrii conducerilor centrale ale PSD și PNL, alături de președinții de filiale și de aleșii locali USL – președinți de CJ și primarii de reședință de județ se află la acest sfârșit de săptămână în Deltă, într-un resort exclusivist, pentru a-și împărți colegiile la parlamentare.