Ponta, despre noul statut al parlamentarilor: S-a făcut o modificare „rezonabilă și inteligentă”

Ponta, despre noul statut al parlamentarilor: S-a făcut o modificare rezonabilă și inteligentă
Publicat: 13/02/2013, 17:02
Actualizat: 31/07/2014, 14:00

După ce parlamentarii au adoptat astăzi un nou statut al senatorilor și deputaților, care le permite să atace în instanță un eventual raport ANI de incompatibilitate în 45 de zile, premierul Victor Ponta a apreciat că această modificare este una „rezonabilă și inteligentă”. Totodată, primul-ministru a menționat că problema era, de fapt, portița pe care au aveau senatorii sau deputații care nu contestau raportul ANI.

„Este o soluție prin care am scos ceea ce era absolut corect criticabil. Am pus termenul și garanția că parlamentarul găsit în incompatibilitate de ANI este informat. Termenul de 45 de zile mi se pare unul rezonabil, dacă nu ataci în timpul acesta înseamnă că nu-ți pasă și chiar vrei să-ți pierzi mandatul. Până acum, cei care atacau în justiție puteau să piardă în instanță, iar cei care nu atacau nu pățeau nimic. Așa că le-am cerut colegilor mei să se pună o sancțiune și pentru cine nu atacă. Problema era să nu facem un regim diferit între cei care atacă și cei care nu atacă”, a declarat Ponta.

Noul statut al deputaților și senatorilor a fost adoptat, miercuri, în plenul Camerelor reunite, modificarea principală constând în faptul că termenul în care un parlamentar, pe care ANI l-a declarat incompatibil, poate să conteste în instanță raportul a fost majorat de la 15 la 45 de zile. Astfel, liderii puterii precizează că prin acest amendament se asigură că deputatul sau senatorul în cauză află de raportul ANI, fără a mai exista pretexte precum concediile sau alte deplasări.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță