Prima pagină » Știri politice » Ponta, despre o eventuală schimbare de candidaturi USL: Mai trebuie să vreau și eu!

Ponta, despre o eventuală schimbare de candidaturi USL: Mai trebuie să vreau și eu!

Ponta, despre o eventuală schimbare de candidaturi USL: Mai trebuie să vreau și eu!
Liderul PSD, Victor Ponta a reiterat, duminică seara, că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor, precizând că mai trebuie să dorească și el o eventuală schimbare de candidaturi la nivelul USL, în care să fie implicat, și explicând astfel că el nu intră în discuție.

Liderul PSD, Victor Ponta a reiterat, duminică seara, că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor, precizând că mai trebuie să dorească și el o eventuală schimbare de candidaturi la nivelul USL, în care să fie implicat, și explicând astfel că el nu intră în discuție.

„Noi am avut niște congrese în care am desemnat un candidat la prezidențiale și unul la funcția de prim-ministru. Dacă e nevoie să schimbăm ceva la cererea colegilor de la PNL, o să discutăm, dar sincer nu știu și nu văd în acest moment despre ce e vorba”, a spus Ponta la România TV.

La insistența moderatorului de a se pronunța în privința unei eventuale „rocade” la nivelul USL dacă sondajele vor recomanda în acest sens, în sensul ca din partea PSD să fie desemnat un candidat la alegerile prezidențiale, iar PNL să propună un prim-ministru, Ponta a răspuns: „Păi mai trebuie să vreau și eu”, adăugând că mai are lucruri de făcut ca prim-ministru până în 2016 și că el nu candidează la Președinție.

„Deci, eu nu intru în discuția asta. Dacă va fi un alt lider PSD care să aibă șanse mai mari decât Antonescu la prezidențiale, nu știu fiindcă nu am măsurat niciodată, sociologic vorbind, așa ceva”, a adăugat Ponta.

El a ținut totodată să precizeze că nu are programată pentru duminică nicio discuție cu Antonescu, ci doar luni dimineața, la USL.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, declarase anterior pentru Gândul că Crin Antonescu și Victor Ponta și-au programat pentru duminică o întâlnire pentru a discuta problemele care au apărut în ultima perioadă în USL.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV, că premierul Victor Ponta ar fi un candidat „redutabil” la alegerile prezidențiale, dar nu unul mai bun decât el, în timp ce Traian Băsescu nu mai e o țintă de campanie, fiind un „caz clasat”.

Antonescu a fost întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta un candidat la prezidențiale.

„Cu certitudine. Nu în sensul că aș afirma eu acum că intenționează. Știu că nu intenționează, că planul de carieră politică al domniei sale e altul, dar, dacă mă întrebați «dom”le, ar putea fi un candidat valabil?», evident că ar putea fi unul dintre cei mai puternici candidați”, a răspuns Antonescu.

El a fost întrebat în ce măsură va fi schimbat candidatul USL la prezidențiale, dacă, potrivit protocolului Uniunii, Victor Ponta va fi mai bine cotat în sondaje.

„Dacă la momentul respectiv, când vom lua această prevedere a pactului, a acordului politic, (…) un om din PSD, premierul să zicem, va fi cel mai bine plasat în sondaje în intenție de vot la Președinție, deci nu în alte sondaje – în încredere, frumusețe, simpatie – atunci el ar putea spune «bun, eu candidez la Președinție și atunci postul de prim-ministru revine PNL». Așa ceva este însă foarte puțin probabil”, a răspuns Antonescu.

Președintele executiv al PSD Liviu Dragnea a declarat că luni va avea loc o ședință a USL, la ora 10.00, în care trebuie discutate criticile aduse de Crin Antonescu premierului Victor Ponta și PSD, precum și proiectele mari ale Uniunii, precum Constituția, regionalizarea și descentralizarea.

El a precizat că întâlnirea nu va fi una „de rutină”, pentru că în ultimul timp „s-au făcut tot felul de afirmații în spațiul public, în care s-au pus sub semnul întrebării câteva din proiectele mari ale USL: regionalizarea, descentralizarea, Constituția, obiective pe care trebuie să le ducem la capăt”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?