Prima pagină » Știri politice » Ponta, după audierile în dosarul ”Tony Blair”: ”Hai să nu ne facem de râs”

Ponta, după audierile în dosarul ”Tony Blair”: ”Hai să nu ne facem de râs”

Victor Ponta, audiat circa 40 de minute la DNA Ploiești, în dosarul în care este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012, a fost întrebat dacă va fi audiat și Tony Blair, fostul premier răspunzând: "Hai să nu ne facem de râs".

Întrebat, la ieșirea de la DNA Ploiești, dacă va fi audiat și fostul premier britanic Tony Blair în dosar, în apărarea sa, Victor Ponta a răspuns: „Hai să nu ne facem de râs cu totul. Chiar vreți să-l vedeți pe Tony Blair la DNA Ploiești”.

Referitor la audieri, Ponta a declarat că și-a susținut în totalitate declarațiile date judecătorului de la ICCJ.

„N-am schimbat nimic din aceste declarații”, a afirmat fostul premier.

Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, miercuri dimineața, circa 40 de minute, la DNA Ploiești, în dosarul în care este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

Victor Ponta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de complicitate la spălare de bani, respectiv că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

Procurorii DNA Ploiești susțin că, pentru desemnarea drept candidat pe listele PSD a lui Sebastian Ghiță, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Victor Ponta și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidați. Confirmarea propunerii ar fi fost făcută de Ponta în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine, fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la Ghiță, potrivit DNA.

„Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare”, se arăta într-un comunicat remis de DNA.

Pentru a crea aparența că vizita lui Tony Blair în România nu are loc la inițiativa partidului, mai arăta DNA, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea fostului premier al Marii Britanii cu Victor Ponta ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.

„În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiță Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la inițiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiță Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte”, se mai arăta în comunicatul DNA.

Citește și