Ponta, după discuțiile cu Dăncilă și Tăriceanu: Nu am luat nicio decizie privind un candidat comun la prezidențiale
„Am avut azi discuții informale și cu Doamna Viorica Dancilă și cu Domnul Călin Popescu Tăriceanu. Am insistat doar pe obiectivul principal al ProRomânia – o schimbare radicală față de tot ceea ce s-a întamplat din Ianuarie 2017 și până în 27 Mai 2019: asigurarea unei guvernări eficiente și a unor reforme adevarate în domeniul administrației publice, al economiei și finanțelor, educație, sănătate, mediu samd. Evident că nu am luat nicio decizie privind candidaturi sau colaborări politice (asemenea decizii pot fi luate doar de catre Echipa ProRomânia) / așa cum am făcut și atunci când am discutat cu liderii Opoziției sau cu Președintele Iohannis am dat dovadă de dorința de dialog – dar am prezentat și susținut punctele de vedere ale ProRomânia și interesele sociale și economice pe care noi le reprezentăm. Suntem ProRomania- și tinem (doar) cu România”, arată mesajul transmis, luni, pe Facebook, de liderul ProRomânia Victor Ponta.
Anterior Viorica Dăncilă anunțase că va avea luni o întrevedere cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu pentru a discuta despre alegerile prezidențiale. Viorica Dăncilă a afirmat că își dorește o coaliție a PSD-ALDE-Pro România pentru a susține candidatul la prezidențiale.
Negocierile au avut loc cu o zi înainte de ședința PSD în care social-democrații își vor alege prezidențiabilul.
PSD va merge la alegerile prezidențiale cu un candidat propriu, a declarat Viorica Dăncilă la începutul săptămânii trecute. Și ALDE și-a exprimat dorința de a avea propriul prezidențiabil, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu.
În acest context, Adrian Țuțuianu a anunțat că și Pro România va avea candidat propriu. El și-a exprimat susținerea pentru Gabriela Firea.
Oficial în PSD și-au anunțat înscrierea în competiția internă pentru prezidențiale: secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleșoianu și senatorul Șerban Nicolae.
Congresul PSD pentru validarea prezidențiabilului are loc pe 3 august.
Foto: Hepta