Prima pagină » Știri politice » Ponta: E problema și alegerea ARD dacă și-a găsit în Diaconescu cel mai bun candidat în Târgu Jiu

Ponta: E problema și alegerea ARD dacă și-a găsit în Diaconescu cel mai bun candidat în Târgu Jiu

Ponta: E problema și alegerea ARD dacă și-a găsit în Diaconescu cel mai bun candidat în Târgu Jiu
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că este problema ARD și a PDL dacă și-au găsit în Dan Diaconescu cel mai bun candidat în Târgu Jiu, el arătând că este pregătit să candideze în colegiul în care a fost ales în 2004 și în 2008 și că nu concurează cu nimeni.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că este problema ARD și a PDL dacă și-au găsit în Dan Diaconescu cel mai bun candidat în Târgu Jiu, el arătând că este pregătit să candideze în colegiul în care a fost ales în 2004 și în 2008 și că nu concurează cu nimeni.

„Dacă ARD, PDL și-a găsit cel mai bun candidat în domnul Dan Diaconescu, e problema lor, e alegerea lor. (…) Eu sunt la al treilea mandat în care reprezint municipiul Târgu Jiu și Gorjul. Mă întrebați dacă sunt pregătit să candidez în colegiul meu? Eu cred că sunt. (…) Nu mă lupt cu nimeni”, a spus Ponta, întrebat cum privește candidatura lui Dan Diaconescu în colegiul său.

Ponta a spus că în colegiul din Târgu Jiu este de mulți ani alături de cetățenii municipiului, ai județului, de primar, de președintele CJ și că împreună cu aceștia a reușit să facă pentru oamenii din Târgu Jiu lucruri concrete care pot fi enumerate, respectiv șoseau de centură sau includerea complexului Brâncuși în circuitul UNESCO.

„Nu concurez împotriva nimănui acolo. Pur și simplu, așa cum în 2004, 2008 oamenii au avut încredere în mine, când nu știau că o să ajung președinte de partid și prim-ministru, sunt convins că vor merge alături de mine. Emoții am pentru 2016, pentru că atunci poate că oamenii vor trage o nouă linie apropos de ce am făcut în perioada de guvernare”, a spus Ponta.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marți, la Biroul Electoral Județean Gorj, înaintea depunerii candidaturii pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaților, că nu știe cine mai candidează și că nu are nicio problemă „de contracandidați”, susținând că are emoții ” mai ales pentru 2016″.

Candidatura liderului PP-DD, Dan Diaconescu, pentru un mandat de deputat în Colegiul 6, Târgu Jiu, unde candidează și președintele PSD, Victor Ponta, a fost înregistrată oficial, marți seară, la Biroul Electoral Județean Gorj.