Prima pagină » Știri politice » Ponta: „Eu sunt mai degrabă pentru un proces rapid de recunoaștere a independenței Kosovo”

Ponta: „Eu sunt mai degrabă pentru un proces rapid de recunoaștere a independenței Kosovo”

Ponta:
Victor Ponta s-a declarat pentru recunoaștea independenței Kosovo.

Premierul Victor Ponta se declară în favoarea recunoașterii independenței Kosovo, însă susține că o decizie în acest  sens a României trebuie luată după consultări între președinție,guvern și parlament. Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului s-au întrunit luni, la ședință participând și președintele Senatului, Crin Antonescu, și premierul Victor Ponta. La finalul ședinței, primul ministru a subliniat necesitatea ca cele trei instituții ale statului, Președinția, Guvernul și Parlamentul, să colaboreze pe această problemă, declarându-se, personal, pentru recunoașterea independenței Kosovo.

„Pozițiile noastre trebuie să fie coordonate, chiar dacă eu sunt mai degrabă în favoarea unui proces rapid de recunoaștere a independenței Kosovo, președintele e mai prudent, miniștrii au punctele lor de vedere. Nu trebuie să afectăm relația noastră cu Serbia”, a spus Ponta.

„Am stabilit că vom face un grup de lucru pe această temă ca să putem informa de fiecare dată. Este un subiect despre care trebuie să discutăm. E vorba despre o situație specială în care Parlamentul, președinția și guvernul trebuie să se coordoneze în pozițiile pe care le au. Este vorba despre un consens politic”, a mai declarat Ponta, la finalul ședinței.

Premierul a precizat că până în prezent au existat doar poziții diferite pe acest subiect.