Prima pagină » Știri politice » Ponta, exclus din PSD în urma numirii sale la conducerea SGG de către Grindeanu

Ponta, exclus din PSD în urma numirii sale la conducerea SGG de către Grindeanu

Ponta, exclus din PSD în urma numirii sale la conducerea SGG de către Grindeanu
Numirea lui Victor Ponta în funcția de secretar general al Guvernului, de către premierul Sorin Grindeanu, a atras excluderea sa din PSD, fiind aplicată astfel decizia Comitetului Executiv Național, de miercuri, potrivit căreia orice social-democrat care va alătura Guvernului Grindeanu va fi dat afară din partid. De altfel, excluderea lui Ponta din PSD a fost confirmată atât de comunicatul transmis de liderii partidului vineri seară, după numirea sa în noua funcție, cât și de declarația ulterioară făcută de purtătorul de cuvânt al social-democraților, Adrian Dobre. În schimb, Victor Ponta a declarat, în conferința de presă susținută la Palatul Victoria, după preluarea șefiei SGG, că atât el, cât și Sorin Grindeanu vor rămâne membri PSD "indiferent de voința domnului Dragnea".

Prima certificare a excluderii lui Victor Ponta din PSD a venit vineri seară, în urma comunicatului transmis de liderii partidului, după ce fostul premier a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului de către Sorin Grindeanu. 

„PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale”, se arăta în comunicatul de presă al PSD, transmis vineri seară.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a afirmat că decizia Comitetului Executiv a fost foarte clară în ceea ce privește sancțiunea care se aplică celor care se vor alătura Guvernului condus de Sorin Grindeanu.

„A făcut-o la libera alegere. Mai departe, consecințele vor fi ca urmare a forului de conducere al PSD”, declara, vineri, purtătorul de cuvânt al PSD. 

De asemenea, ministrul demisionar al Dialogului Social, Gabriel Petrea, a afirmat, la rândul său, că „toți cei care acceptă poziții în Guvernul nesusținut de PSD, își pierd calitate de membru”.

Reacția lui Victor Ponta a venit în timpul conferinței de presă, susținută, vineri, la Palatul Victoria, după preluarea noii funcții, subliniind faptul că rămâne membru PSD.

„Domnul Grindeanu și cu mine suntem membri PSD și vom fi indiferent de voința domnului Dragnea”, declara Ponta.

Reamintim că membrii Comitetului Executiv Național au decis, în ședința de miercuri, în unanimitate, că orice membru al PSD care va accepta vreo funcție în Guvernul Grindeanu va fi exclus din partid. Ulterior, în noua ședință a CEx, de joi, liderii PSD au decis excluderea lui Sorin Grindeanu din partid.

Așadar, excluderea lui Victor Ponta vine ca urmare a numirii sale în funcția de secretar general al Guvernului Grindeanu. Premierul a reușit, vineri seara, să îl elimine pe Mihai Busuioc de la conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), deși acesta a refuzat să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcție, blocând astfel pe moment publicarea ei în Monitorul Oficial și deci accederea lui Victor Ponta în această funcție. Orice decizie a premierului trebuie contrasemnată de șeful SGG, conform legii.

Grindeanu a emis, însă, o decizie prin care un secretar de stat din SGG, Alexandru Ghigiu, i-a preluat atribuțiile lui Busuioc, pe motiv că Busuioc nu a venit la serviciu și refuză să își îndeplinească atribuțiile legale, în acest sens existând și o adresă oficială. Printr-o decizie emisă imediat după aceasta și contrasemnată de Ghigiu, care se afla temporar și oficial în „fotoliul” lui Busuioc, Grindeanu l-a eliberat din funcție pe Busuioc de la șefia SGG și l-a numit în această funcție pe Victor Ponta.

Cele două decizii au fost publicate în Monitorul Oficial în jurul orei 18:30, intrând astfel în vigoare.

 

Autor

Citește și