Ponta explică de ce s-a blocat când a auzit de MTO: „Limba engleză a domnului președinte mă induce mereu în eroare”

Publicat: 15 07. 2014, 16:59
Actualizat: 18 03. 2015, 20:37

Nu necunoașterea termenilor din limbajul economic de la Bruxelles l-a blocat pe premier la consultările de luni de la Cotroceni pus în fața acronimului MTO (prescurtare de la The medium-term budgetary objective, n.red.), ci pronunția președintelui. Așa și-a explicat Victor Ponta astăzi public mimica și replica rapidă „Poftim?” la remarca președintelui Traian Băsescu „Avem și MTO-ul”. „MTO-ul. Mai înseamnă vreo șase miliarde. Cinci la șase miliarde”, a completat Băsescu.

În fața ziariștilor care i-au semnalat că de Băsescu l-a băgat puțin „în ceață”, Ponta a a arătat astăzi, în replica, spre accentul președintelui atunci când vorbește în engleză. „Știam foarte bine care sunt obligațiile asumate de România prin Tratatul pe care Băsescu l-a semnat, după părerea mea, împotriva intereselor României, însă limba engleză a domniei sale mă duce întotdeauna în confuzie, recunosc. Poate nu știu eu destul de bine engleză sau poate are dânsul un accent special”, a replicat Ponta, după festivitatea de absolvire și înaintare în grad a promoției 2014 a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Prima probă, la Cotroceni: „Poftiți?

Așa cum se poate vedea în fragmentul din înregistrarea discuțiilor de la Cotroceni, făcută publică aseară de Președinție, Băsescu nu vorbește în engleză, ci invocă doar termenul prescurtat, fără a-l explica.

Victor Ponta: O să lucrăm până în luna noiembrie, venim în fața Parlamentului cu proiectul nde buget și ne vom încadra în taote țintele.

Traian Băsescu: Avem și MTO-ul…

V.P.: … Poftiți?

T.B.: MTO-ul. Avem și MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde…

V.P. (Face ochii mari): …?

T.B.: 5 la 6 miliarde

V.P. (Se așază mai confortabil în scaun): O să lucrăm la toate.

T.B. (Râde): Da. Dați-mi sursele că asta… povestea asta cu buna…

V.P.: Domnule președinte…

T.B.: … colectare, cu buna …

V.P. (Dă aprobator din cap): Când avem proiectul legii bugetului votat în Parlament cu siguranță va veni la dumneavoastră sau la noul președinte la promulgare.

Altfel, Ponta s-a declarat „foarte mulțumit” de prestația ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, la Președinție și a pus ridicolul întregii discuții pe seama președintelui care „făcea confuzii grave”. „Nu cunoaște abecedarul fiscalității și nu voiam să-i dau o lecție”, și-a justificat Ponta lungile momente de tăcere în care s-a uitat în tavan sau a mutat paharul de apă dintr-o parte în alta a mesei.

Întrebat de ce nu a mers la Cotroceni cu cifre, premierul a replicat că „nu are nicio treabă președintele cu cifre”, Guvernul având astfel de obligații față de FMI, nu față de Băsescu. „Noi ne-am pregătit la discutiile cu FMI, cu Banca Mondială, cu Parlamentul. În fața domnului președinte, nu avem nicio obligație”, a motivat Ponta lipsa argumentelor care să susțină reducerea CAS la angajator cu 5% .

ÎNTREGUL FILM AL CONSULTĂRILOR

A doua probă, a ziariștilor: „Definiți MTO”

Explicația premierului a fost urmată însă de o probă a cunoștințelor sale pe care i-au propus-o jurnaliștii după festivitatea de absolvire de la Academia de Poliție la care a participat.

Astfel, întrebat dacă poate defini MTO-ul, Victor Ponta a răspuns, plecând, că poate să pună exact care sunt obligațiile României în baza Tratatului de Stabilitate și Creștere Economică.

MTO (The medium-term budgetary objective) reprezintă un obiectiv pe termen mediu în vederea asigurării stabilității economice și a echilibrului finanțelor publice. Puteți citi mai multe AICI.