Ponta: „FMI nu va veni în România până nu avem buget. Nu-s la dispoziția hachițelor lui Băsescu”
Noua misiune a FMI în România, anunțată de președintele Traian Băsescu pentru luna ianuarie, după refuzul acestuia de a semna memorandumul negociat de Guvern, nu va avea loc, spune premerul Victor Ponta decât după adoptarea bugetului, în forma dorită de USL și contestată de la Cotroceni.
„Delegația FMI nu va veni în România până nu avem buget. Nu există o dată fixă a delegației, delegația FMI și a CE vine la invitația Guvernului și noi nu vom adresa nicio invitația decât după ce avem buget și începem execuția bugetului, pentru că altfel nu avem ce discuta. Dânșii trebuie să vadă că vorbim de lucruri serioase”, a explicat Ponta întrebat dacă, din estimarea sa, bugetul va fi adoptat înainte sau după misiunea FMI.
Justificarea sa pentru a nu renegocia sursele de venit pentru 2014, în condițiile în care Băsescu cere renunțarea la acciza de 7 cenți la combustibil, este aceea că Guvernul a bătut deja palma cu Fondul pe această temă, nefiind nimic de rediscutat. „Ei au fost o dată aici, au bătut palma, ne-am înțeles, am semnat, nu-s la dispoziția hachițelor unui om politic din România, toată ziua-s pe drum, de la Washington la București. Nu va fi misiune de evaluare decât după ce avem buget și după ce începem implementarea măsurilor fiscal-bugetare, pentru că astfel nu au ce să evalueze”, a mai spus Ponta după ce proiectul de buget a fost adoptat în Parlament.
Așa cum a anunțat însă președintele, legea va fi trimisă la reexaminare și, eventual, la Curtea Constituțională. În acest fel, este posibil ca bugetul să nu fie adoptat până la jumătatea lunii ianuarie când se estima inițial că FMI va reveni în România pentru evaluarea de parcurs necesară în continuarea acordului stand by.