Ponta i-a cerut lui Corlatean ca OSCE sa trimita observatori la parlamentare. Antonescu: „Nu cred ca este nevoie”
Premierul Victor Ponta a declarat la finalul sedintei USL ca el personal i-a cerut ministrului de Externe sa solicite OSCE sa trimita observatori la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
In interiorul USL, Crin Antonescu si Victor Ponta au abordari diferite in ceea ce priveste prezenta observatorilor OSCE la parlamentare. In timp ce Ponta le vrea pentru a demonstra ca alegerile nu sunt fraudate, Antonescu considera ca prezenta acestora nu este oportuna.
„Eu sincer nu cred ca este nevoie. Pe de alta parte, nimeni din partea noastra nu are a se teme sau a evita prezenta oricaror observatori. Cred ca Romania este o tara care a demonstrat, de mai multa vreme, ca este o tara care, in ciuda unor iregularitatati care nu au fost pedepsite la timp, care nu au fost inventariate suficient, in ciuda acestor lucruri, una peste alta, nu mai face parte din categoria tarilor in care caracterul liber si corect, fundamental al alegerilor sa fie pus la indoiala”, a declarat Antonescu saptamana trecuta.
Surpriza a venit dupa sedinta din aceasta saptamana a USL, cand premierul Ponta a spus ca el a cerut prezenta observatorilor OSCE, chiar daca liderul PNL nu a fost informat.
?Este foarte bine sa avem observatori OSCE. Este deranjant pentru cei care tipa frauda, cei de la PDL care spun ca de aia o sa piarda alegerile. Eu am cerut domnului Corlatean sa ceara OSCE sa trimita cati mai multi observatori. Cati mai multi observatori cu atat mai bine. Suntem in situatia in care nu trebuie sa ne mai fure arbitrul, ati vazut cate anchete a facut Parchetul la Neamt. La un vot corect, USL va avea majoritatea absoluta in Parlament?, a subliniat premierul Ponta.