Ponta: Ideea amânării desemnării ar fi iresponsabilă, se prejudiciază bugetul și negocierile cu FMI
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marți, că ideea amânării desemnării viitorului premier de către președintele Traian Băsescu ar fi una „iresponsabilă”, el arătând că o eventuală întârziere va prejudicia elaborarea bugetului pe 2013 și negocierile cu FMI.
Întrebat dacă are vreo veste de la președintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Vești nu am, nici porumbei călători. Eu exprim speranța, ca lider al USL și premier în funcție, ca finalizarea procedurilor constituționale de desmenare și învestire să aibă loc cât mai repede pentru că nu avem buget pentru 2013 – nici nu avem cum, pentru că noul Guvern îl propune – iar dacă întârziem prea mult nu mai vine delegația FMI. Pe de altă parte, în 2013 ar trebui să intre în vigoare niște legi care produc efecte fundamentale asupra bugetului”.
Ponta a subliniat faptul că ideea amânării desemnării premierului ar fi una iresponsabilă și împotriva intereselor României.
„Nu e vorba de interesul USL sau al meu personal. Eu sunt premier și acum. Nu am o problemă de Crăciun – sunt sau nu – tot prim-ministru sunt. Am o mare problemă dacă nu am Guvern învestit constituțional de Parlament pentru a putea să vin cu bugetul, să pot să dau Oordonanțe pe baza legii dată de Parlament, să discut cu partenerii internaționali. Ar fi un gest de mare iresponsabilitate, nu cred că cineva își va asuma un asemenea gest”, a spus Ponta.