Ponta îi cere lui Cazanciuc să vadă dacă e necesar să se aducă lămuriri privind Codul de Procedură Penală
Premierul Victor Ponta i-a solicitat, luni, în debutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces, ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, prezent la întrunire, să vadă dacă este necesar să se aducă lămuriri privind Codul de Procedură Penală.
„Vreau să rog ministrul Justiției și după aceea reprezentanții noștri în comisiile juridice de la Senat și de la Cameră să ne uităm dacă este necesar și cum să aducem lămuriri în ceea ce privește Codul de procedură penală”, a spus Ponta.
El a susținut că președintele Traian Băsescu și „sistemul” acestuia vor Coduri în care să fie toată lumea înregistrată, după care să dea stenogramele în presă, iar cei vizați să se scuze că nu sunt vinovați.
„Noi vrem o țară în care să nu fie înregistrați decât cei care comit fapte penale, ceilalți nu, și asta-i diferența de fapt fundamentală între un regim securist al lui Băsescu și un sistem european democratic pe care noi îl promovăm. Restul e tehnică legislativă”, a spus Ponta.
El a spus că doar pe vremea Securității instituțiile erau mai puternice decât oamenii și a făcut apel la repunerea lucrurilor în matricea corectă.
„Cred că e mai puțin important cine strigă mai tare. Important este dacă despărțim apele între securiștii lui Băsescu care ne ascultă pe toți și Coduri penale și de procedură penală care ne asigură o balanță corectă între libertățile și drepturile individuale ale cetățenilor și dreptul instituțiilor”, a spus Ponta.