Ponta îi dă replica lui Băsescu: „Dezinformează din motive electorale”. UPDATE: Președinția cere „calm și responsabilitate”

Publicat: 18 11. 2012, 18:55
Actualizat: 26 03. 2019, 03:29

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta se ceartă prin comunicate. Dacă șeful statului a reclamat, printr-o depeșă a purtătorului său de cuvânt, declarațiile „antieuropene și iresponsabile” ale lui Ponta, premierul i-a răspuns, tot printr-un comunicat, asumat de guvern de această dată, că îi cere „imperativ” să se oprească din campania electorală și „să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul național al țării”. Solicitarea epistolară a lui Ponta este făcută „în numele guvernului legitim al României și al majorității parlamentare care îl susține”.

UPDATE 18.15 De la Palatul Cotroceni vine o nouă replică. Fără a mai invoca numele lui Traian Băsescu, purtătorul său de cuvânt, Bogdan Oprea, susține că Victor Ponta „ar trebui să dea dovadă de calm și responsabilitate”. „O comunicare responsabilă la nivel instituțional este absolut necesară în interesul tuturor românilor”, adaugă Oprea.


După criticile prezidențiale, declanșate inițial de sugestia primului-ministru ca șeful statului să se folosească de dreptul de veto în negocierea bugetului UE, Ponta reclamă „scoaterea din context” a declarațiilor sale privind ANI și DNA și susține că Băsescu „dezinformează din motive electorale”.

Palatul Victoria dă asigurări că „primul-ministru nu intenționează să intre într-o dispută electorală cu președintele”, „fiind evident  interesul acestuia din urmă de a se implica în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind în acest sens orice pretext pentru a provoca noi conflicte”, dar face, totuși, „câteva precizări”.

Astfel, potrivit sursei citate, „premierul Ponta consideră că președintele României trebuie să înțeleagă responsabilitatea pe care și-a asumat-o prin prezența pe care o va avea la Consiliul European și să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziție, pentru a apăra interesele cetățenilor români, lăsând deoparte preocupările electorale”, informnează Mediafax. El arată că România este îndreptățită să primească „un buget mai consistent”, iar președintele României are responsabilitatea de a lupta pentru acest lucru.

„Președintele României trebuie să înțeleagă, totodată, că, dacă este vorba de iresponsabilitate, nimic nu este mai lipsit de responsabilitate din partea unui om politic decât să afirme repetat că țara pe care o conduce „nu este un stat de drept”, doar pentru a ascunde că cetățenii nu îl mai doresc și nu îl mai recunosc drept reprezentat legitim al lor”, adaugă Ponta.

În comunicat este precizat că „guvernul susține propunerile formulate pentru viitorul exercițiu bugetar al UE de către președintele Comisiei Europene și președintele Parlamentului European”, iar „primul-ministru speră că președintele va face totul pentru a apăra interesul țării la Consiliul European, și îl asigură de întreg sprijinul Executivului în acest sens”.