Prima pagină » Știri politice » Ponta îl critică dur pe Cioloș: „Mitocănia este prea evidentă”

Ponta îl critică dur pe Cioloș: „Mitocănia este prea evidentă”

Ponta îl critică dur pe Cioloș: „Mitocănia este prea evidentă
Fostul premier Victor Ponta îl critică în termeni duri pe actualul prim-ministru, Dacian Cioloș, acuzându-l de „mitocănie" pentru că nu i-a invitat pe cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu - foștii miniștri Mircea Dușa, Titus Corlățean și Bogdan Aurescu.

Fostul premier Victor Ponta îl critică în termeni duri pe actualul prim-ministru, Dacian Cioloș, acuzându-l de „mitocănie” pentru că nu i-a invitat pe cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu- foștii miniștri Mircea Dușa, Titus Corlățean și Bogdan Aurescu. „Este prima dată când nu e cazul să îl mai iert pe Dacian Cioloș, pentru că în acest caz mitocania este prea evidentă (și credeam că nu îl caracterizează)! Având în vedere faptul că el personal și Guvernul său nu au absolut niciun merit legat de proiectul de le Deveselu, dar și faptul că aliații NATO și cei americani știu fff bine cu cine au luat decizii și cu cine au lucrat din 2011 până acum, era absolut normal să invite la momentul de inaugurare pe cei care chiar au o contribuție la asta!!! Și sper ca Dl Cioloș nu suferă de boala numită „Iohannită” – adică să îți asumi ce fac alții doar pt că tu ești total incapabil să faci ceva! „, a scris Ponta pe Facebook.

Fostul premier a dat și câteva nume de persoane care ar fi trebuit să fie invitate la ceremonia de la Deveselu.

„Dacă pe Băsescu, pe Gabi Oprea și pe mine nu îi dă voie Iohannis să ne invite ( după ce a fost prins că a furat o casa nici eu nu vreau să mă afișez cu el că mă compromit) cel putin pe Mircea Dușa, Titus Corlățean și Bogdan Aurescu era de bun simț să îi văd la ceremonie! Dacian, aștept cu încredere ca pentru această gafă total impardonabilă să îți prezinți scuzele cuvenite! Să nu mă dezamagești te rog!”, a adăugat Victor Ponta pe rețeaua de socializare.

La ceremonia de la Deveselu au participat premierul Dacian Cioloș, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, dar și secretarul adjunct al Apărării SUA, Robert O. Work.

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la 4 februarie 2010.

Negocierea pentru scutul de la Deveselu au fost conduse de asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Controlul, Verificarea și Conformitatea Armamentelor, Frank Rose, iar pentru partea română a negociat fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu.

Scutul antirachetă a costat aproximativ 400 de milioane de dolari pentru amenajarea facilității și în jur de 40 de milioane de dolari, costuri anuale, această sumă fiind suportată de SUA, declara Bogdan Aurescu.

Citește și