Ponta îl lasă pe Arafat șef peste Sănătate
Premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat cu subsecretarul de stat în Mnisterul Sănătății, Raed Arafat, iar acesta a acceptat să preia atribuțiile de ministru până la 9 decembrie, fără a ocupa efectiv postul de ministru, urmând ca un nou ministru să fie desemnat în viitorul guvern, după alegeri.
„Mi-a zis că până pe 9 decembrie este de acord să ocupe această funcție. Va fi până pe 9 decembrie, după care în noul guvern voi propune un alt ministru”, a spus Ponta la Antena 3.
El a precizat că Arafat i-a transmis că nu dorește să fie numit în postul de ministru.
Vasile Cepoi a demisionat din funcția de ministru al Sănătății, Raed Arafat preluând prerogativele ministeriale.
Cepoi a cerut premierului să fie eliberat din funcție, iar premierul a acceptat.
Săptămâna trecută, Cepoi a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, precum și infracțiuni asimilate celor de corupție, în calitate de fost director al Direcției de Sănătate Publică Iași.
Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, precum și a celor asimilate infracțiunilor de corupție de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcției de Sănătate Publică Iași.
„Guvernul a luat act de existența acțiunii ANI în ceea ce îl privește pe ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, în legătură cu indiciile referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Acuzațiile sunt grave și este absolută nevoie de clarificarea acestora în cel mai scurt timp. Domnul ministru se va prezenta la Parchetul General pentru a-și prezenta punctul de vedere în acest caz. Dacă se va ajunge la o decizie definitivă în acest caz, care să confirme acuzațiile care au fost aduse în acest moment, domnul Vasile Cepoi își va pierde poziția de ministru în Guvernul României”, a transmis Executivul.