Ponta, întrebat despre audierea surorii sale la DNA: „Hai, mă, chiar sunteți serioși?!”
Șeful Guvernului a venit joi dimineața la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde este inaugurat Blocul operator al Secției Clinice Oftalmologie.
Întrebat de jurnaliști cum comentează faptul că sora lui este audiată la DNA, Ponta a răspuns: „Hai, mă, chiar sunteți serioși ? Am venit să vedem un spital!”.
UPDATE 11:10 Întrebat și la ieșire de jurnaliști cum comentează audierea surorii sale, premierul a replicat: „Evident că nu comentez”.
Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herțanu, a venit joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Ploiești, pentru a fi audiată în dosarul în care soțul său, Iulian Herțanu, este arestat preventiv sub acuzația de deturnare de fonduri europene și evaziune fiscală.
Alexandra Herțanu a ajuns la sediul DNA Ploiești în jurul orei 09.00 și a intrat în sediul instituției fără a face declarații.
Tot joi, la DNA Ploiești a venit și fostul prefect al județului Prahova Radu Oprea, în prezent senator PSD, acesta declarând că a fost citat ca martor și că nu știe în ce dosar a fost chemat de procurori.
Audierile au loc în dosarul în care Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.
În același dosar au fost puși sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma și tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.
Procurorii susțin că, în perioada 2011 – 2015, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai SC Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.
„Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.
Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.