Ponta – Kelemen, a doua rundă de discuții la Palatul Victoria despre cât va mai rămâne UDMR la guvernare
Ședința de Guvern programată la ora 12.00 a început cu o întârziere de 40 de minute în condițiile în care premierul Victor Ponta și vicepremierul Kelemen Hunor nu au ajuns până la această oră la o concluzie legată de menținerea actualei coaliții de guvernare. A doua rundă de discuții a avut loc la Palatul Victoria, în prezența ministrului Titus Corlățean, după ce prima întâlnire de astăzi a rămas fără rezultat.
Ponta și Kelemen au avut o discuție de aproximativ o jumătate de oră în cursul dimineții în cabinetul premierului după care șeful Guvernului a plecat însă la Curtea Constituțională pentru a-și susține punctul de vedere în disputa cu președintele Traian Băsescu pentru reprezentarea la Consiliul European. La plecarea de la CCR, premierul a evitat să răspundă la orice întrebare legată de coaliție.
Vicepremierul Kelemen Hunor a intrat însă la ședința de Guvern, decizia politică legată de prezența UDMR la guvernare urmând să să ia vineri în ședința conducerii Uniunii.
Discordia la Palatul Victoria a apărut după ce Ministerul Afacerilor Europene (MAE) a intervenit în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a inițiativei cetățenești privind protecția minorităților naționale – Minority SafePack, inițiată de Uniune și susținută de Uniunea Federală a Naționalităților din Europa (FUEN), al cărui vicepreședinte este Kelemen Hunor.
Întrebat dacă Uniunea ia în calcul ieșirea de la guvernare, în condițiile în care intervenția României în procesul de la Luxemburg – care nu a făcut obiectul niciunei consultări în Coaliție – nu va fi retrasă, Kelemen a admis, indirect, că acesta este o variantă foarte probabilă. „Nu vreau să răspund la această întrebare, dar poziția mea foarte hotărâtă o cunoaște premierul, de la el aștept un răspuns. Pentru mine este o chestiune de onoare!”, a spus liderul UDMR sâmbătă pentru gândul.
Luni, premierul s-a declarat nemulțumit, într-un interviu la B1, că disputa dintre cei doi miniștri a apărut în presă și le-a transmis liderilor Uniunii că în „chestiuni de coaliție se poate negocia orice”, dar „când e vorba de chestii de stat” nu este dispus să cadă la învoială. Ponta a subliniat totodată că susținerea Guvernului de către o majoritate în Parlament nu depinde de UDMR.
Vom reveni cu amănunte.