Prima pagină » Știri politice » Ponta, la depunerea candidaturii: E o onoare vizita lui Schulz la Tg. Jiu. Sper să includem Complexul Brâncuși în lista UNESCO

Ponta, la depunerea candidaturii: E o onoare vizita lui Schulz la Tg. Jiu. Sper să includem Complexul Brâncuși în lista UNESCO

Ponta, la depunerea candidaturii: E o onoare vizita lui Schulz la Tg. Jiu. Sper să includem Complexul Brâncuși în lista UNESCO
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marți, la BEJ Gorj, unde și-a depus candidatura pentru un nou mandat în Camera Deputaților, că vizita lui Martin Schulz în Târgu Jiu este "o onoare" pentru oraș, spunând că astfel se va reuși poate introducerea Complexului Brâncuși pe lista UNESCO.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marți, la BEJ Gorj, unde și-a depus candidatura pentru un nou mandat în Camera Deputaților, că vizita lui Martin Schulz în Târgu Jiu este „o onoare” pentru oraș, spunând că astfel se va reuși poate introducerea Complexului Brâncuși pe lista UNESCO.

„E o mare onoare să-l avem pe președintele Parlamentului European în Gorj. O să avem un sprijin să reușim includerea Complexului Brâncuși în patrimoniul UNESCO”, a spus Ponta, înaintea depunerii candidaturii.

Ulterior, Victor Ponta a afirmat că autoritățile gorjene vor face eforturi astfel încât Complexul Brâncuși de la Târgu Jiu să intre în patromoniul UNESCO.

„Târgu Jiu poate fi capitala culturală a Olteniei. (…) Sperăm să reușim anul viitor încheierea unui proces lung, dar important de a avea Complexul Brâncuși în lista monumentelor UNESCO”, a spus Ponta.

Liderul PSD Victor Ponta și-a depus, marți, la Biroul Electoral Județean Gorj, candidatura pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaților, declarând că nu știe cine mai candidează și că nu are nicio problemă „de contracandidați”.

La ora transmiterii acestei știri, Victor Ponta se află la sediul Prefecturii, unde se întâlnește cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Victor Ponta și Martin Schulz au fost împreună, în cursul după-amiezii de marți, pentru a inaugura o stație de epurare a apei, realizată la Bumbești Jiu cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 2,5 milioane de euro, după care s-au deplasat la Târgu Jiu, unde au avut programe diferite pentru o scurtă perioadă de timp.

Astfel, în timp ce Victor Ponta și-a depus candidatura la BEJ, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a vizitat cele două parcuri din oraș în care sunt expuse operele lui Constantin Brâncuși, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii.

Schulz și Ponta se vor reîntâlni apoi pentru a avea o discuție comună cu șefii din administrația locală a județului la Prefectura Gorj.

Cei doi sunt însoțiți de ministrul Mediului, Rovana Plumb, și de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cel care l-a și invitat în România pe președintele PE Martin Schulz.

Citește și