Ponta: „La Otopeni Băsescu e un leu, la Bruxelles e pisic. La una din decizii nici nu era acolo”
Nemulțumit de rezultatul negocierilor de la Consiliul European pentru bugetul UE, prremierul Victor Ponta i-a rreproșat președintelui Traian Băsescu faptul că „la Bruxelles este pisic”. „Președintele la Otopeni e un leu. Când ajunge acolo e un pisic”, a susținut Ponta la RTV, cu argumentul că arre informații despre cum a jucat șeful statului în negocieri „de la ceilalți premieri” cu care s-a întâlnit la Torino.
Potrivit primului-ministru, liderii UE i-au relatat că președintele Traian Băsescu nu ar fi fost în sală la una dintre discuțiile importante, fără a menționa însă contextul. „Mi-au spus:
. Liderii știu că nu suntem cei mai buni prieteni eu și președintele. Traian Băsecu nu putea decât să vorbească decât în numele guvernului, că acolo sunt doar șefii de guverne”, a adăugat Ponta.
Primul-minsitru s-a declarat „supărat de reacția președintelui” care a anunțat o victorie după Consiliu, în condițiile în care „din propunerile noastre zero s-au acceptat”. Ponta a dat și o replicăă ironiei prezidențiale că în locul său ar fi obținut doar banii să-și plătească avionul București-Bruxelles. „Biletul de avion i l-am plătit eu domnului Băsescu, adică eu guvernul. Ne costă cam mult (viitoarea pensie a lui Traian Băsescu, n.r.) la ce rezultate are”, a spus Ponta.