Prima pagină » Știri politice » Ponta le dă sfaturi doctoranzilor: „Nu cumva să intrați în politică”

Ponta le dă sfaturi doctoranzilor: „Nu cumva să intrați în politică”

Ponta le dă sfaturi doctoranzilor:
Cu un doctorat contestat, premierul Victor Ponta le dă doctoranzilor sfaturi despre neimplicarea în politică.

Premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe doctoranzii beneficiari ai unor burse finanțate din fonduri europene să nu intre în politică, pentru a rămâne astfel cu doctoratul, adăugând că speră ca includerea Universității din București, acolo unde și-a dat doctoratul, în această finanțare „să nu fie conflict de interese”.

Premierul a asistat, joi, la semnarea de contracte cu beneficiarii proiectelor aprobate în cadrul programelor „Sprijin pentru doctoranzi și cercetători postdoctorat”, finanțate din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, cu beneficiarii subprogramului „Bursa Tânărului Cercetător”, respectiv beneficiarii proiectelor de cercetare finanțate din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Operațiunea – Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare – Dezvoltare (CD) existente și crearea de noi infrastructuri: laboratoare și centre de cercetare.

El a apreciat că investițiile în resurse umane și în educație sunt cele mai bune care pot fi făcute, dar le-a dat un sfat doctoranzilor beneficiari de finanțare europeană.

„Mă gândesc la acei doctoranzi, post-doctoranzi care merită să fie sprijiniți. Mă rog, o să le spun ca nu cumva să intre în politică, să rămână cu partea de doctorat și cu cercetarea”, a spus Ponta la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare.

El a adăugat că speră „să nu fie un conflict de interese dacă unul din beneficiari e și Universitatea București”.

La ceremonie a luat parte și rectorul Universității București, Mircea Dumitru, cu care premierul Ponta a discutat amical pe toată durata semnării contractelor.

În cadrul evenimentului de la Palatul Victoria, la care au mai luat parte miniștrii Eugen Teodorovici și Mihnea Costoiu, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 300 milioane euro, de care vor beneficia mai multe universități și institute de cerectare din țară, precum și circa 5.600 de cercetători doctoranzi și post-doctoranzi. De asemenea, 15 tineri au semnat contractul de finanțare pentru „Bursa Tânărului Cercetător”.

Universitatea București a propus în 2012 retragerea titlului de doctor acordat anterior premierul Victor Ponta, după ce o comisie de specialitate a instituției a decis că teza de doctorat este un plagiat.

În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă contestația formulată de Papahagi, Neamțu și Ofițeru în cazul soluției de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului.

Aceasta a fost ultima cale de atac la decizia procurorilor, soluția pronunțată de instnața supremă fiind definitivă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers