Președintele a arătat că Parlamentul ia decizii politice și nu are responsabilitatea cifrelor, la remarca premierului că o parte din parlamentari doreau aplicarea de la 1 iulie a legii privind reducerea CAS.
„Executivul, din care faceți parte și dumneavoasră și eu, avem responsabilități pe cifre, până la urmă”, a mai spus șeful statului.
„Aici nu ne înțelegem. Aici, iertați-mă, dar nu gândim la fel, și cred că nu vă supărați. Eu cred că dumneavoastră nu conduceți activitatea Executivului”, i-a spus premierul președintelui.
„Nu, dar am obligația de a controla legile. Eu nu vă controlez încasările, doar constat cât sunt încasările”, i-a replicat șeful statului.
Premierul a continuat: „Faceți-o, domnule președinte. E dreptul dumneavoastră să retrimiteți legea”.
„Bun, dar asta vreți?”, l-a întrebat președintele pe premier.
„Nu, eu vreau să o promulgați”, a arătat Victor Ponta.
„Dați-mi argumente ca să o promulg, altele decât lozinci, altele decât simple declarații”, a afirmat și Traian Băsescu.
Președinția a făcut publică luni înregistrarea discuției cu premierul și cu ministrul Finanțelor pe tema reducerii CAS.