Prima pagină » Știri politice » Ponta: Mulțumirile lui Băsescu față de Ungureanu au fost o ironie; rămâne cel mai penibil guvern

Ponta: Mulțumirile lui Băsescu față de Ungureanu au fost o ironie; rămâne cel mai penibil guvern

Ponta: Mulțumirile lui Băsescu față de Ungureanu au fost o ironie; rămâne cel mai penibil guvern
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că mulțumirile adresate de șeful statului Cabinetului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost o "ironie", întrucât acesta rămâne "cel mai penibil" guvern din istoria României, catalogând ieșirea lui Traian Băsescu drept "balet înainte de Paște".

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că mulțumirile adresate de șeful statului Cabinetului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost o „ironie”, întrucât acesta rămâne „cel mai penibil” guvern din istoria României, catalogând ieșirea lui Traian Băsescu drept „balet înainte de Paște”.

El a mai afirmat că apreciază că Traian Băsescu a făcut o „ironie” când i-a mulțumit lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a condus „cel mai scurt guvern din istoria României, dar și cel mai penibil, rămânând în istorie cu vită Kobe și alifii”.

De asemenea, el a catalogat ieșirea publică a șefului statului drept un „balet înainte de Paște” pentru ca presa să aibă știri.

„Cifrele și povestirea faptelor de vitejie din anii 2010 încoace nu țin de foame nimănui și nici nu cred că țin de cald cuiva în mod special. Oamenii sunt mult mai deștepți decât noi toți politicienii și au știut cum să voteze pe 9 decembrie și acum așteaptă de la guvernul pe care eu îl conduc dezvoltare economică, locuri de muncă și îndreptarea lucrurilor greșite făcute de Guvernul Boc. Președintele Băsescu are propria viziune, mai are un an de mandat, e normal să-și prezinte din punctul domniei sale de vedere cum s-au văzut lucrurile, eu nu le-am văzut așa”, a susținut Ponta.

Premierul a reiterat faptul că guvernul pe care îl conduce a reîntregit salariile, a restituit sume din pensii și le-a indexat începând cu 1 ianuarie 2013, precum și măsurile în privința Hidroelectrica, a CNAS sau a Poștei Române.

În ceea ce privește afirmația șefului statului cu privire la faptul că e bine să le mulțumești și celor care nu strică, justificând astfel mulțumirilor adresate Guvernului Ponta, premierul a replicat: „Am stricat, între ghilimele, foarte multe din prostiile făcute de Guvernul Boc, și asta am să fac și în continuare. Am «stricat» rețelele de fraudare a banului public, rețele stăpânite de pedeliști și de PDL, voi «strica» în continuare toate afacerile (…) și de retrocedări ilegale și îndatorare a diverselor instituții”.

Ponta a precizat că susține în continuare faptul că reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor „la toți, e o măsură nedreaptă, inechitabilă și greșită”.

„Să mărești TVA în timpul crizei cred că a fost o greșeală, pentru că în realitate, mărind cu 5 puncte procentuale, la încasare am avut o încasare cu 1-1,5 în plus. Deci efectul a fost mai mic pe partea de încasări, în schimb inhibarea consumului și a dezvoltării afacerilor (…) a fost o greșeală”, a precizat Ponta.

Ponta a susținut că din punct de vedere economic România beneficiază în acest moment de stabilitate fiscal-bugetară și credibilitate pe piețe.

„De la începutul anului ne împrumutăm cel mai ieftin, apropos de Boc, noi plătim acum dobânzi la toate creditele mult mai mici decât plătea Boc. Deci eu îi plătesc dobânzile lui Boc și cel care va veni după mine va plăti mult mai puțin datorită acestui guvern. Dar nu mă mai interesează, sincer mi se pare ridicol să mă compar cu Guvernul Boc”, a mai declarat premierul.

El a menționat că spre deosebire de alte țări din regiune România are un parcurs pozitiv, cu un mare potențial în energie și agricultură, unde recoltele vor fi mai mari decât anul trecut.

Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că președintele Traian Băsescu l-a ironizat pe premierul Victor Ponta, în ultima intervenție publică, însă „domnul Ponta înțelege mai greu umorul președintelui”.

Liderul Forței Civice, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Arad, că a zâmbit când l-a auzit pe Traian Băsescu ‘lăudându-l pe Ponta” și că zâmbește de fiecare dată când își aduce aminte, considerând că declarațiile din ultima ieșire publică a șefului statului sunt ironii la adersa premierului.

„Când lauzi pe cineva că nu a făcut rău, nu e laudă. Lauzi repetentul că a venit la ore (…) că a venit la extemporal și a luat nota trei. E o ironie foarte groasă. Ponta înțelege mai greu umorul președintelui. Domnul președinte nu l-a lăudat, să fie clar, a avut o adresare extrem de ironică la adresa domnului Ponta”, a spus Ungureanu.

Liderul FC consideră că „ironia președintelui a fost foarte bine direcționată”, dar că „din păcate, e încărcată de dezamăgire profundă” față de acțiunile Guvernului.

Senatorul FC a adăugat, referindu-se la Guvern, că acesta este condus de „baronii PSD”, iar „Ponta este lăsat doar să explice hotărârile luate de baronii din partid”.

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situația economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulțumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu și Ponta.

„Am trăit cu toate cele trei guverne și încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul național deasupra interesului de partid și practic și-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al țării, pentru a da șanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O țară care împrumută bani de la Fond ca să-și plătească salariile cu pensiile nu e o țară cu cea mai bună reputație”, a afirmat Băsescu.

Șeful statului a adăugat că mulțumește și Guvernului Ungureanu pentru că „nu a afectat parcursul de recuperare și de recuperare a dezechilibrelor, spunând că același lucru este valabil și pentru Guvernul Ponta.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supraviețuire.

Traian Băsescu el a ținut să menționeze că „cel mai consistent” a mulțumit Guvernului Boc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum