Ponta: Nu cred că Videanu depune plângere împotriva mea, se teme de tribunal ca dracul de tămâie
Premierul Victor Ponta consideră că declarațiile democrat-liberalului Adriean Videanu privind procesul pe care îl va intenta primului-ministru pentru calomnie nu reflectă realitatea, deoarece acesta a mai amenințat anterior cu acțiuni în judecată, dar de fapt se teme să ajungă la tribunal.
„Asta cu plângerea lui Videanu nu cred că este adevărată, el a mai zis de câteva ori că depune plângere și nu a depus. Cred că nu o să calce în viața lui de bună voie pe la parchet sau tribunal, că se teme ca dracul de tămâie”, a spus Ponta, la Antena 3.
Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, vineri, că a luat decizia să îl dea în judecată pe premierul Victor Ponta pentru calomnie, arătând că Ponta l-a acuzat fără dovezi că are patru dosare la DNA și a semnat contracte cu „băieții deștepți”.
El a spus că primul-ministru l-a acuzat că ar avea la DNA patru dosare și că el respinge aceste acuzații, arătând că nu a fost solicitat de DNA pentru niciun fel de caz aflat în anchetă și nu are cunoștință de niciun dosar.
Premierul Victor Ponta susține că „activitatea infracțională” a lui Adriean Videanu și a altor persoane care au încheiat contractele cu Hidroelectrica reprezintă „cea mai gravă ilegalitate din ultimii 22 de ani”, prin care „sute de milioane de euro nu au ajuns la Hidroelectrica și în bugetul țării.
Întrebat dacă are dovezi în acest sens, premierul a spus că are astfel de dovezi.
„Sunt contractele. Sigur că da. Le are deja și Parchetul și noi o să trimitem în săptămânile următoare toate documentele respective. Să știți însă că domnul Videanu a avut grijă să se acopere, cu partenerii săi, cu tot felul de clauze că dacă le dăm public ne dau în judecată, dar la Parchet și la justiție avem voie să le dăm și le dăm”, a afirmat premierul.
În ceea ce privește procesul de calomnie pe care Adriean Videanu a anunțat că i l-a deschis, Ponta a spus că acesta i-a mai deschis „vreo patru procese până acum”.