Ponta: NU mă dezic de Duicu!

Publicat: 07/04/2014, 17:39
Actualizat: 06/07/2016, 09:29

Întors din Israel, acolo unde a fost în timpul reuniunii de partid de sâmbătă de la Poiana Brașov în care Liviu Dragnea a numărat „câți (PSD-iști, n.red.) mai rămân în picioare până la sfârșitul anului” în condițiile anchetelor DNA la nivelul Consiliilor Județene, premierul Victor Ponta le-a transmis de la distanță, în această dimineață, colegilor săi de partid un mesaj de solidaritate.

„Eu cred că vom lua mai multe voturi. Oamenii ștu foarte bine că eu nu mă dezic nici de Duicu, nici de Prioteasa, nici de toți ceilalți care au probleme doar pentru că PSD stă foarte bine acolo. Știam cu toții că asta se va întâmpla până în noiembrie”, a explicat Ponta într-o cheie electorală anchetele DNA care i-au vizat până acum atât pe Adrian Duicu, președintele CJ Mehedinți arestat în acest moment preventiv într-un dosar de corupție, cât și pe Ion Prioteasa, șeful CJ Dolj, și el titularul unui astfel de dosar.

Drept contraexemplu, premierul a dat cazul lui „om simpatic”, Gheorghe Ștefan, primarul din Piatra Neamț, arătând că procurorii nu l-ar mai fi căutat după trecerea acestuia la Partidul Mișcarea Populară. „Ce să fac, să îi spun și lui Duicu să treacă la PMP?”, l-a acuzat indirect Victor Ponta pe președintele Traian Băsescu de implicare în cercetarea președinților CJ ai PSD.

Precedentul „Nicolescu”. PSD a făcut miting pentru susținerea șefului CJ Argeș

Solidaritatea cu președinții de Consilii Județene din propriul partid nu este o premieră pentru PSD ori pentru prim-ministrul Victor Ponta. În ianuarie 2011, când PSD era în Opoziție, partidul a organizat un miting la Pitești pentru a-l apăra „împotriva statului polițienesc” pe șeful filialei Argeș, Constantin Nicolescu, pentru care judecătorii emiseseră la acea dată un mandat de arestare sub acuzațiile de luare de mită și trafic de influență.

Ca președinte al PSD, Victor Ponta a mers personal la Pitești împreună cu Adrian Năstase, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Nicolae Bănicioiu și Titus Corlățean.

În sprijinul lui Nicolescu, Ponta a invocat și atunci „regimul Băsescu”. „PDL, Băsescu și Boc sunt răul acestei țări”, a spus liderul PSD.


Foto: Marius Cristescu // Mediafax

Foto: Marius Cristescu // Mediafax

Proteste similare au fost organizate atunci de filialele PSD la Iași, în Timiș și la Sibiu.

Cei 7 oameni-cheie ai campaniei PSD cu dosare penale

Ajuns la 7 din 22, numărul președinților de Consilii Județene ai unui partid aflat la guvernare urmăriți penal sau trimiși deja în judecată este o premieră în România. VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A BARONILOR LOCALI CARE AU AJUNS ÎN FAȚA JUSTIȚIEI.

Cel mai recent caz este cel al președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, ridicat de anchetatori, miercuri după-amiază, de la locuința părinților săi din comuna Topleț (Caraș-Severin), în urma unor percheziții, cu 7 acuzații de corupție, abuz în serviciu și trafic de influență, după ce ar fi determinat funcționari publici să numească și să mențină apropiați ai acestora în funcții de conducere în instituții publice și să concesioneze terenuri din Orșova, la prețuri convenabile.

În urmă cu două luni, cazul care a dat fiori PSD a fost cel al președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, considerat unul dintre liderii județeni cei mai puternici din partid. Scăpat de arestare prin invocarea stării de sănătate precare, Cosma este urmărit penal începând din luna februarie, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Alături de el, este urmărit penal și fiul său, Vlad Cosma, deputat PSD, pentru trafic de influență. Ei sunt acuzați de DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei (1 milion de euro) mită de la reprezentanții unor societăți comerciale.

Un alt pilon al campaniilor electorale PSD, Nicușor Constantinescu este cercetat de DNA în trei dosare penale. Președintele CJ Constanța a fost acuzat în ianuarie de abuz în serviciu, pentru că ar fi efectuat plăți ilegale în valoare de 5 milioane de euro către Regia Autonomă Drumuri și Poduri Constanța, precum și plăți ilegale. Un al doilea dosar penal vizează plățile pe care Nicușor Constantinescu a refuzat să le aprobe către Centrul Militar Zonal Constanța, timp de mai mullți ani, provocând un prejudiciu instituției respective, pe care ar fi încercat să o evacueze de două ori din sediu. În martie, DNA a anunțat că Nicușor Constantinescu este urmărit penal în alt dosar, pentru abuz în serviciu. El ar fi împiedicat controale ale Curții de Conturi la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, provocând astfel un avantaj patrimonial de 200 de milioane de lei instituției respective. Totodată, Constantinescu este acuzat și că a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro la două firme private.

Demis din funcția de președinte al CJ Argeș în febrarie, după ce instanța supremă a păstrat decizia Agenției Naționale de Integritate privind incompatibilitatea sa, Constantin Nicolescu, a rămas, după trei mandate la CJ, unul din oamenii-cheie ai PSD în teritoriu. Are cel puțin trei dosare penale la DNA, dintre care două au fost trimise în judecată, primind condamnări care încă nu sunt definitive.

Acuzat de luare de mită și abuz în serviciu este și președintele PSD al CJ Dolj, Ion Prioteasa, aflat la al doulea mandat. Este urmărit penal din decembrie 2013, alături de vicepreședintele CJ, Cristinel Iovan și de alți doi șefi din instituție, într-un dosar privind contracte din fonduri europene și locale, care ar fi fost atribuite ilegal. Conform DNA, în perioada 2012-2013, Prioteasa a intervenit în procedurile de atribuire a unor contracte, direcționându-le către firmele agreate, în schimbul unui comision din valoarea contractelor.

Într-o fază avansată a dosarelor penale se află președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2012, fiind acuzat că în cursul campaniei electorale din 2009, pentru alegerile prezidențiale, și-a folosit influența și autoritatea pentru a obține 1 milion de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, patronul Interagro, trimis și el în judecată în același dosar. Banii urmau să fie folosiți în campania electorală a lui Mircea Geoană.

Emoții legate de dosarul penal are în continuare și Marian Oprișan. Președintele CJ Vrancea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție încă din 2006, fiind acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri și fals. Judecătorii din Focșani au decis însă în 2007 trimiterea dosarului la Parchetul Judecătoriei Focșani, pentru refacerea urmăririi penale. În prezent, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
Carmen de la Sălciua face bani cu nemiluita. Cât cere pentru o cântare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Mesajul organizatorilor Neversea dupa scandalul de la Saga Festival 2024: "Vrem să simțim toți asta"....
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Melissa McCarthy, a 10-a cea mai bine plătită actriță de la Hollywood în 2024. „Refuz...
×