Ponta: Nu mai merg eu la Bruxelles, dar îl rog pe președinte să meargă și să găsească soluții pentru Schengen și fonduri UE
Premierul Ponta a declarat că nu va mai participa la reuniunile Consiliului European de la Bruxelles, unde îl va ruga să meargă pe președintele Băsescu, subliniind că o coabitare între cei doi presupune colaborarea în privința aderării la Schengen sau rezolvării problemelor legate de fondurile UE.
„Domnul Băsescu va vrea probabil să meargă la Bruxelles. Foarte bine, chiar o să-l rog să meargă la Bruxelles. O să-l rog pe domnia sa să meargă, pentru că vorbim de faimosul cuvânt coabitare și o să-i propun: Domnule președinte Băsescu, cred că e important ca dumneavoastră să mergeți la Bruxelles și să le spuneți oamenilor de acolo: «Stimați colegi europeni, nu mai luați în serios ce am zis până acuma, aia cu lovituri de stat, cu justiția… Gata, s-a rezolvat problema, m-am întors eu»”, a afirmat Victor Ponta, vineri seară, la o emisiune a postului Antena 3.
Primul-ministru a arătat că România are o serie de probleme de rezolvat, precum aderarea la spațiul Schengen, care nu a avut loc nici în timpul guvenării Boc și probabil nu va avea loc nici acum.
„Dacă președintele țării țipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia”, a declarat Ponta.
Acesta a arătat că președintele Băsescu ar trebui să se implice și în problema fondurilor europene, având în vedere că, pe baza auditului pentru ultimii ani, în această toamnă s-ar putea lua „decizii foarte rele împotriva României”.
„Dacă domnul Băsescu va alege calea demagogică și populistă și va zice «Guvernul USL», înseamnă că povestea cu coabitarea pentru România rămâne doar o poveste”, a spus premierul Victor Ponta.