Ponta: Nu voi fi niciodată premierul lui Băsescu. Suntem adversari și gândim profund diferit
Primul-ministru Victor Ponta a declarat că nu este premierul președintelui Băsescu, deoarece sunt adversari.
„Eu nu sunt și nu voi fi niciodată primul-ministru al lui Traian Băsescu, Ungureanu era prim-ministrul lui Băsescu. Ostilitatea dintre USL, Crin Antonescu, Victor Ponta și Traian Băsescu va exista în continuare. Suntem adversari și oameni care gândim profund diferit, am puține puncte comune cu președintele țării, am o mie de puncte comune cu Crin Antonescu”, a spus la un post de televiziune Ponta.
El a reamintit că a câștigat mai multe bătălii electorale până a ajuns în această funcție, spre deosebire de Mihai Răzvan Ungureanu care a fost pus de Traian Băsescu.
„Președintele Băsescu nu avea altă soluție, dacă nu își dorea ca imediat să suporte consecințele gestului său”, a subliniat premierul Ponta.