Ponta: Orban a fost umilit din prostie și la ordin politic de europarlamentari PDL; o mare măgărie
Ministrul Leonard Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit „din prostie” din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE și i-au convins și pe alții să voteze împotriva acestuia, afirmă premierul Ponta
„Așa măgărie nu am văzut în acest an”, a spus Ponta la RTV, arătând că regula este ca europarlamentarii dintr-o țară să îl susțină pe candidatul acelei țări la un post în cadrul Uniunii Europene.
El a precizat de asemenea că europarlamentarii PSD l-au susținut prin vot pe Dacian Cioloș, propus de Guvernul PDL pentru postul de comisar european.
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu a discutat cu președintele Traian Băsescu despre candidatura lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, după ce acesta a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a Parlamentului European.
Întrebat de ce s-a ajuns la votul negativ pentru Orban, Diaconescu a spus că de regulă pentru o astfel de candidatură se fac toate demersurile pentru a obține asigurările necesare că nu se va ajunge la o respingere.
„Nu știu neapărat care au fost momentele. Repet, de regulă, în momentul în care se promovează o candidatură de acest gen, să spunem că gradul de risc de a nu fi acceptat este redus la minimum. Deci tocmai aici este ideea de a face demersurile și a avea asigurările necesare tocmai pentru a nu trece printr-o situație relativ excepțională. De regulă, după cum bine știți, ce se cunoaște a fi candidat, până la urmă devine și cel nominalizat. Probabil că au avut în vedere în special considerentele de natură personală”, a afirmat Diaconescu.
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, joi dimineață, la RFI, că susținerea lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit trebuia negociată în PE, el arătând că atitudinea „ciudoasă” nu ajută la nimic.
„Nu poți într-o zi în Parlamentul European să insulți un comisar european, după care a doua zi să te îndrepți către susținerea unei candidaturi într-un post destul de relevant. Este o chestiune de bun simț!”, mai declară Diaconescu.
Orban a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primit 14 voturi „împotrivă” și 12 voturi „pentru”.
Cătălin Ivan, liderul delegației de europarlamentari ai PSD și membru al Comisiei respective, a declarat, pentru MEDIAFAX, că grupurile socialist și liberal au votat favorabil lui Orban, însă voturile împotrivă au venit din partea popularilor europeni, printre aceștia numărându-se și unii europarlamentari români de la PDL.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, pentru MEDIAFAX, că votul negativ al popularilor europeni la audierea lui Leonard Orban se explică prin faptul că PPE nu agreează de principiu candidaturile guvernamentale, adăugându-se și impresia proastă a popularilor față de Guvernul Ponta.
Într-o declarație făcută miercuri seară pentru MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a arătat că analizează dacă e necesară retragerea candidaturii sale pentru funcția de la Curtea Europeană de Audit, în condițiile avizului negativ al Comisiei de Control Bugetar a PE.
Votul Comisiei de Control Bugetar este consultativ, procedura de numire a lui Orban în postul de la Curtea Europeană de Conturi presupunând și obținerea unui vot favorabil de la plenul PE, precum și un aviz al Consiliului European.
În proiectul raportului scris de la audierea sa, publicat pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, Orban are o întrebare dacă își va retrage candidatura în cazul unui aviz negativ al Parlamentului, iar răspunsul său este că va renunța la candidatură.