Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va participa, luni, la ședința CSM, ca ministru interimar al Justiției, menționând că este de acord cu președintele interimar, Crin Antonescu, în legătură cu ceea ce se întâmplă în aceste zile „împotriva oamenilor care au votat”.
„În conformitate cu legea, eu nu pot să convoc CSM, voi merge la CSM luni, pe 20, și voi ridica problema persecuțiilor”, a spus Ponta.
El a spus că este de acord cu Crin Antonescu legat de anchetele procurorilor.
„Într-adevăr, sunt de acord cu Crin Antonescu, ceea ce se întâmplă în aceste zile e o persecuție politică împotriva oamenilor care au votat”, a spus Ponta.
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că îi cere ministrului intermiar al Justiției, premierul Victor Ponta, să sprijine demersul de clarificare a acțiunilor Parchetului în cazul referendumului.
El a arătat, într-o declrație de presă la Cotroceni, că îi cere prim-ministrului, Victor Ponta, ministru interimar al Justiției, să sprijine, cu autoritatea pe care i-o conferă Constituția și legile, acest demers de clarificare a acțiunilor Parchetului în cazul referendumului.
Anterior, el declarase că cere procurorului general, Laura Codruța Kovesi, să ofere public explicații legate de scopul, mijloacele și natura cercetărilor pe care procurorii le fac „masiv” în ultimele zile în legătură cu desfășurarea referendumului.
De asemenea, el i-a cerut președintelui CSM să convoace o ședință a acestui for pe tema cercetărilor „masive” făcute de procurori pe tema referendumului, prilej cu care s-ar putea discuta și situația ministrului de la justiție.
El a precizat că așteaptă un răspuns cât mai curând, în cursul zilei de joi.