Prima pagină » Știri politice » Ponta, patru case. Ce imobile avea premierul pe numele cabinetului său de avocatură

Ponta, patru case. Ce imobile avea premierul pe numele cabinetului său de avocatură

Prin desființarea cabinetului de avocatură care îi poartă numele, Victor Ponta a devenit proprietar direct a trei apartamente în București și o casă în Gorj și două autoturisme, dublu decât ce deținea și declara până acum în nume propriu. Noile proprietăți asumate de premier apar într-o declarație de avere actualizată de Ponta pe 18 aprilie și întregistrată la Camera Deputaților pe 30 aprilie.

Astfel, pe lângă casa din comuna Baia de Fier, cumpărată în Gorj pentru a-și stabili domiciliul, în acte, în colegiul din care a fost ales parlamentar, liderul PSD deține din 2012 un apartament de 94,88 metri pătrați în București, împreună cu soția, Daciana Sârbu, dar și altele două de câte 65 de metri pătrați, în nume propriu, transferate de la Cabinetul de avocatură „Victor Ponta”, desființat recent.

Declarația de avere a lui Victor Ponta, aprilie 2013. Sursa foto: gov.ro

În martie 2012, Ponta a vândut alte două imobile. Un apartament de 130.000 de euro și o garsonieră de 80.000 de euro, ambele cumpărate de Ionuț Speteanu. Vechea mașină, pe de altă parte i-a fost preluată cu tot cu contractul de leasing plus 18.000 de euro de viitorul secretar general al PSD, Andrei Dolineaschi.

Prin același transfer dinspre cabinetul de avocatură, Ponta a devenit oficial și proprietarul unui Fiat fabricat în 2010, pe lângă Citroenul din 2012 cumpărat în leasing.

Desființarea cabinetului i-a rotunjit și conturile personale premierului. Astfel, Ponta a ajuns la 57.951 de euro și 12.000 de lei  în conturi, față de 14.165 de euro și 12.000 de lei cât avea în urmă cu două luni. Indemnizația lunară a premierului este de aproximativ 1000 de euro pe lună.

„Bunurile cabinetului de avocatură au fost trecute și până acum, în mod total transparent, însă în „declarația de interese”, în conformitate cu prevederile legale. Prin urmare, nu este vorba de nici o informație nouă, care să fi apărut în urma desființării casei de avocatură. Toate aceste declarații  pot fi oricând verificate, fiind publice. Reamintim că, în perioada 2011-2012, ANI a verificat, la solicitarea lui Sorin Blejnar, toate declarațiile de avere și de interese, în căutarea unor eventuale nereguli. ANI, în urma acestor controale, a emis o decizie în care a precizat că domnul Victor Ponta a respectat cadrul legal în vigoare”, a precizat Biroul de Presă al Guvernului, arătând că cele două apartamente unite au fost sediul cabinetului de avocat al lui Victor Ponta.

Pe 21 aprilie, Victor Ponta anunța că și-a desființat definitiv Cabinetul de avocatură, decizie luată în timpul interimatului la Ministerul Justiției. „Am luat decizia, acum cât am fost ministru interimar al Justiției, și mi-am desființat cabinetul de avocatură . Am tăiat punțile cu vechea meserie”, a spus primul-ministru într-un interviu la emisiune tv. Liderul PSD s-a suspendat din baroul Municipiului București anul trecut, pe 18 mai, după ce a devenit prim-ministru.

 

Autor