Prima pagină » Știri politice » Ponta, pentru Gândul: „Antonescu nu mi-a spus de întâlnirile cu Băsescu”

Ponta, pentru Gândul: „Antonescu nu mi-a spus de întâlnirile cu Băsescu”

Ponta, pentru Gândul: „Antonescu nu mi-a spus de întâlnirile cu Băsescu
Ponta: Antonescu nu mi-a spus de întâlnirile cu Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat azi pentru gândul că „nu a fost informat” de președintele PNL, Crin Antonescu, în privința celor două întâlniri pe care acesta le-a avut cu președintele Băsescu.

Premierul Ponta a adăugat că nu a putut să-i răspundă la telefon liderului PNL, care a anunțat că l-a sunat ieri seara, deoarece se află într-o vizită în Republica Moldova.

Potrivit liderului PNL, discuția pe care a dorit să o aibă cu premierul Ponta nu a avut loc până vineri la prânz.

Liderul PNL Crin Antonescu a admis, joi seară, că a avut două întâlniri cu președintele Traian Băsescu, una înaintea vizitei pe care a efectuat-o în Republica Moldova, la începutul lunii decembrie, iar cea de-a doua având ca subiect probleme de securitate națională.

„Cu domnul Băsescu, în afara prilejurilor de învestiri, m-am mai întâlnit de două ori, în chestiuni de politică externă. M-am întâlnit de două ori: când mergeam în Republica Moldova, am spus că asemenea chestiuni trebuie discutate, pe chestiuni de politică externă. Am discutat și pe o chestiune de securitate națională”, a spus președintele PNL.

Antonescu a dezvăluit că a încercat să-l discute cu premierul Victor Ponta ieri seară, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu