Prima pagină » Știri politice » Ponta: Poate trebuia să procedez cu mai mult tact cu Băsescu, să nu creadă că pierde ca prestigiu sau mândrie

Ponta: Poate trebuia să procedez cu mai mult tact cu Băsescu, să nu creadă că pierde ca prestigiu sau mândrie

Ponta: Poate trebuia să procedez cu mai mult tact cu Băsescu, să nu creadă că pierde ca prestigiu sau mândrie
Premierul Victor Ponta afirmă că își menține 100% intenția de a reprezenta România la reuniunea Consiliului European dedicată problemelor socio-economice sau legată de Schengen și justiție, dar că poate ar fi trebuit să procedeze cu mai mult tact în relația cu președintele Traian Băsescu, astfel încât acesta să nu aibă probabil impresia că, dacă cedează, are de pierdut ca prestigiu politic sau mândrie.

 

Premierul Victor Ponta afirmă că își menține 100% intenția de a reprezenta România la reuniunea Consiliului European dedicată problemelor socio-economice sau legată de Schengen și justiție, dar că poate ar fi trebuit să procedeze cu mai mult tact în relația cu președintele Traian Băsescu, astfel încât acesta să nu aibă probabil impresia că, dacă cedează, are de pierdut ca prestigiu politic sau mândrie.
„Eu nu am cum să spun «E în regulă, Guvernul stă acasă și merge președintele care nu are atribuții în acest domeniu, dar când vine în țară eventual îmi dă un telefon și îmi spune cam ce a vorbit el pe la Bruxelles». Eu, Guvernul USL nu considerăm că este normal să mai fim reprezentați de președinte, pentru că nu facem parte din același partid, nu avem viziuni identice asupra problemelor zilnice, și atunci pot să mă duc chiar eu direct. M-am tot gândit zilele astea, m-am gândit și astăzi: poate că puteam să procedez cu mai mult tact, poate că președintele se simte acum pus într-o situație în care, dacă cedează, înseamnă că a cedat în fața mea și are de pierdut ca prestigiu politic sau ca mândrie”, a spus Ponta, la Antena 3.
El a arătat că încearcă să aibă o nouă discuție cu șeful statului pentru a evita ca România să se afle la reuniunea Consiliului European (CE) într-o situație jenantă și penibilă, în care la ședință să se prezinte atât primul-ministru, cât și președintele.
Ponta a afirmat totodată că și rezultatul înregistrat la alegerile locale i-a dat „apă la moară” și curajul de a spune că are puterea și un mandat pe care să îl pună în practică la Bruxelles.
Potrivit primului-ministru, discuția de joi de la Palatul Cotroceni a fost una civilizată, în care președintele nu a mai încercat să îl jignească pe șeful Guvernului cu titlul de „dottore”, ca în conferința de presă susținută anterior, fiind una specifică între doi oameni care nu pot fi prieteni și nu se simpatizează personal, dar care ocupă funcții importante.
Liderul USL, premierul Victor Ponta a declarat, anterior, după întrevederea cu Traian Băsescu pe tema reprezentării la Consiliul European, că el și cu șeful statului s-au înțeles asupra faptului că nu s-au înțeles încă, premierul precizând că va mai avea întâlniri cu președintele pentru a ajunge la o soluție.
Șeful Guvernului a declarat agenției MEDIAFAX că singurul lucru stabilit cu șeful statului privind nivelul de reprezentare a României la Consiliul European este că vor avea o nouă întâlnire pentru a continua dialogul.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menționând că se va întâlni joi cu acesta și că nu dorește să anticipeze rezultatul acestei discuții.
Întrebat cum va proceda în 28 iunie, dacă premierul va continua în a dori să reprezinte România la Consiliul European, Traian Băsescu a răspuns că poate asigura de un singur lucru, anume că nu se va pune „în situații ridicole”.
El a adăugat că, în același timp, nimeni să nu-i ceară să abdice de la atribuțiile constituționale.
Autor

Citește și